Un capitol special e Misu, cu care fac, în august, 11 ani de la prima întâlnire și în septembrie facem 10 ani de colaborare, după ce şefii de la radio21 au refuzat episodul nostru pilot. L-am băgat pe post pe usa din dos şi nu regret nici cât negru sub unghie decizia luată! Împreună am realizat mult mai multe decât am fi făcut fiecare separat!
Au fost ani minunaţi, în care am realizat atâtea, în general pentru voi. Şi când am văzut rectia din ianuarie, am bolborosit că mai avem o şansă în ţara asta pe care, când ne enervează, o înjurăm ca la usa cortului! În plus, promitem să vă reprezentăm ca şi până acum”, scrie Șerban Huidu pe blogul personal.
Ce își dorește acesta de ziua lui?
„La 35 de ani îmi doresc ce îmi doriţi şi voi! Şi în plus: sănătate, putere de muncă şi să ne crească copii mari şi noi pe lângă ei. Vă mulţumesc! ” a adăugat Hudiu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Alimentele care reglează glicemia. Se găsesc în orice magazin și pot fi consumate chiar și în post
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Observatornews.ro
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict