ComenteazăLibertatea: Așadar, te afli în Grecia azi, 16 iulie, de ziua ta…
Șerban Huidu: Da, sunt în Grecia cu familia și cu niște prieteni foarte apropiați și cred că așa trebuie sărbătorită ziua de naștere, cu aceia care chiar țin la ține… Cu cât sunt mai mulți oameni și cu cât e mai simandicoasă, petrecerea, cu atât mai puțin aproape de suflet este.
Serban Huidu își sărbătorește ziua de naștere în Grecia
Ce planuri ai, cum vei sărbători?
Probabil, într-o mică tavernă, fără să sparg farfurii, pentru că e interzis, cu mâncare tradițională grecească. Grecia ar putea fi o a două țară pentru mine, oricând! Nu aș putea să emigrez într-o țară în care vecinii nu-și cunosc pe numele mic alți vecini nici după 30 de ani. Aș putea, în schimb, să mă adaptez stilului de viață de aici, fără mari greutăți. Din 1999 vin în Grecia, cel puțin de două ori pe an.
Împlinești 41 de ani. Făcând un bilanț, care sunt cele mai mari împliniri și cele mai mari regrete care te încearcă?
Bilanțul asta l-am făcut anul trecut, la 40 ani. Cele mai mari împliniri sunt legate de meserie și de faptul că am putut să rezist mai bine de 20 de ani într-o profesie în care unii capotează după 2-3 ani. Cele mai mari neîmpliniri – sau, mai bine spus, ghinioane – au fost legate de întâmplările prin care am trecut, dar e o vorbă, că Dumnezeu nu-i dă nimănui mai mult decât poate duce. Așa că o iau ca atare.
În mod cert unul dintre cele mai mari regrete e accidentul din 2011. Spuneai, la un moment dat, că ți-au trebuit 5 ani să te împaci cu el. Dar cum te împaci cu așa ceva?
Povestea cu cele două accidente, pentru că, de fapt, din 2010 a început toată povestea, este destul de complicată și foarte subiectivă, adică fiecare om este făcut într-un anume fel. Nu pot să vin și să vând publicului larg rețeta succesului, pentru că fiecare percepe în stil propriu ce i se întâmplă. Ceea ce unui om i se poate părea o chestiune de viață și de moarte altuia i se poate părea o bagatelă. Dacă pentru un patron grăbit 500 de euro nici nu există, pentru un lucrător de zi cu zi 500 de euro e rata la banca. Așa că este foarte greu de vândut o rețetă…
A cerut să se facă modificări pe pârtia unde era să moară
Ce am făcut, cum am trecut peste… contează numai pentru mine. Adică, pentru mine și pentru cei din jur. De fapt, este ușor să îți iei câmpii și să pleci ori într-o viață monahală ori să adopți o altă soluție de noncombat. Mai greu este să stai și să spui cum s-a întâmplat, ce s-a întâmplat, să încerci să înveți din asta și să-i înveți și pe ceilalți, să spui oamenilor prin ce ai trecut și să-i înveți din greșelile tale. De exemplu, puțină lumea știe că după accidentul din 2010, de la schi eu, am fost la pârtie când abia puteam merge și am vorbit cu cei de la pârtie să pună o protecție în jurul prăpastiei. Le-am zis că am două variante: să-i dau în judecată și să pun eu protecția aia sau să o pună ei și să nu-i dau în judecată. După două luni, au refacut totul, m-au chemat și mi-au arătat. Astea sunt lucrurile care trebuie să rămână în urmă unor accidente sau incidente de genul ăsta.
După accidentul de mașină, ai mers la un psiholog recomandat. La care ai spus că ai renunțat pentru că te-a pus să faci chestii din plastilină, ca pe copii…
Sunt cazuri și cazuri, oamenii percep diferit întâmplările. Nu prea pot să-l condamn pe psiholog, pentru că 99% din oameni ar fi reacționat pozitiv la această tehnică binecunoscută și chiar OK în astfel de cazuri. Eu am crezut că este ceva derizoriu, care nu se potrivește cazului meu. Și am reacționat că atare. Asta a fost alegerea mea, dar nu cred că generalizarea ajută, în alte cazuri tehnica a funcționat.
Biserica Română, târâtă în unul din cele mai mari scandaluri. Patriarhia confirmă identitatea Episcopului Hușilor, în înregistrările indecente
Șerban Huidu și-a revenit după cele două accidente fără psiholog: «M-am concentrat pe familia mea»
Ai mers la un alt psiholog?
Nu am mers la un alt psiholog, după întâmplarea respectivă. N-am făcut terapie, probabil că am făcut eu cu mine, dar, am spus, chiar nu contează exemplul meu. Eu m-am agățat de lucrurile importante pentru mine, m-am concentrat pe familia mea, m-am gândit cum aș putea să-i ajut, să fac bine pentru ei și probabil că toate aceste lucruri m-au salvat. Repet nu există o rețeta a succesului în astfel de situații. Un ajutor de specialitate, un psiholog, , un prieten foarte bun pot însemna foarte mult, dacă vrei să treci peste traumele unui astfel de accident. Sau cele ale unei întâmplări nefericite, pentru că pot fi și altele, multe alte întâmplări nefericite pentru care un psiholog este nu indicat, ci foarte indicat… Sunt multe traume prin care poate trece un om.
«Nu sunt nesimțit. Lucrurile s-au întâmplat fără voia mea»
Cum te echilibrezi când te fură amintirile din acea zi?
Amintiri sunt și vor fi câte zile voi avea eu, dar este importantă acea pace despre care vorbeam și pe care nimeni nu a înțeles-o. Mulți m-au întrebat: “cum, domle, ai reușit să faci asta?”. Foarte simplu: pui într-o balanță ce puteai face și ce nu puteai face. Mie mi-a luat ceva timp să-mi dau seama care ar fi lucrurile pe care le-aș fi putut face și lucrurile pe care nu le-aș fi putut face și care s-au întâmplat. Și eu știu exact ce s-a întâmplat acolo, știu cel mai bine ce a fost și povestea poate fi redusă așa: stai față în față, cinstit, cu tine și îți spui, uite așa, așa și așa. După care pui în balanță – și, din fericire, balanța mea a ieșit bine. S-ar putea să fie situații în care balanța să iasă rău, și atunci chiar ai nevoie de un sfat. Asta nu înseamnă că sunt nesimțit. Lucrurile s-au întâmplat fără voia mea.
Cum ți-au curs zilele și nopțile, după drama prin care ai trecut? Insomnii, gânduri negre în buclă, ai retrăit accidentul, ai suferit de anxietate…
Se spune că numai nebunii nu au sentimente, nu au regrete și nu le este frică. Important este să treci peste frică, să poți trece peste astfel de evenimente și eu cred că numai oamenii curajoși pot face asta. În viață sunt foarte multe lucruri pe care le poți face doar punând în balanță povești de viață prin care treci. Nu cred că exacerbarea unei situații îți face bine, dimpotrivă. Cred că îți face din ce în ce mai rău. Din fericire, mie mi-a ieșit bine autoevaluarea. Dar e posibil să iasă rău, să ai probleme de conștiință, vina să fie mai mare decât întâmplările fortuite. Și atunci ai o problemă, o problemă reală. Iar oamenii care sunt într-o astfel de situație cred că trebuie ajutați.
Povesteai, la un moment dat, că ai rămas cu sechele după accidentul petrecut la schi… Acum mai ai probleme?
Sunt niște sechele pe care o să le am toată viața. În general, după un accident de genul ăsta, în primii trei ani te recuperezi cam 90%, iar restul de 10% îi recuperezi destul de greu, în ani de zile. Nu mai sunt probleme majore, ca înainte, dar, pe de altă parte, poate e mai bine că accidentul respectiv m-a oprit un pic, m-a forțat să iau lucrurile mai ușor. Lucrul ăsta, accidentul de la schi, m-a mai calmat, ca să spun așa. Nu mai vorbesc atât de repede, nu mai schiez atât de repede, stau mai mult și ascult oamenii, ascult mai mult, sunt lucruri pe care le iau că fiind pozitive, lucruri care mi s-au întâmplat în viață și sunt bune. Dar nu mai sunt cel de dinainte, clar. Cei care m-au cunoscut înainte știu.
E greșit să spunem că dacă după accidentul petrecut la schi ai rămas cu sechele fizice, după cel de mașină ai rămas cu unele psihice?
Nu aș ajunge atât de departe, să spun că am rămas cu sechele. În schimb, am rămas cu învățăminte, cu dorința de a ajuta ca alții să nu ajungă în situația mea și cu regretul că s-a întâmplat. Și cu un regret că trebuia să fac mai mult ca să identific pericolul. De aici până la linșajul mediatic la care am fost supus în zilele alea… e o diferență ca de la cer la pământ… E o cale lungă… Au fost însă și oameni care au rămas cerebrali și cărora le mulțumesc. Este foarte greu de judecat și foarte complicat. Și sunt oameni care au făcut ce au vrut ei, cum au vrut ei. Mi s-a părut că judecătorii pot fi prezenți în fiecare studiou de televiziune, în fiecare articol și așa mai departe. Nu aș vrea să spun mai multe despre asta. Însă vreau să vorbesc despre două persoane. Una este Andrei Pleșu, care a scris un articol despre compasiune, în care nu a spus că eu sunt nevinovat, dar a spus că nu a întâlnit compasiune și empatie în toată această mascaradă audio tv. Iar cel de-al doilea este un exemplu negativ: Cristian Tudor Popescu, care se întreba de ce Becali a ajuns la pușcărie, de vreme ce nu a omorât pe nimeni, în schimb Huidu nu a ajuns, deși a omorât…
În accidentul provocat fără voie de Șerban Huidu în 2011 au murit trei persoane
Nu s-a mai urcat la volan de aproape șase ani
Cât ți-a luat până să te poți urcă din nou la volan? Mai ai și acum momente în care te încearcă o teamă inexplicabilă, când simți că mai bine nu pleci la drum?
Nu am voie să mă urc la volan. Mai am încă doi ani pedeapsă. Nu știu ce s-ar întâmpla… Nu am condus din momentul accidentului, deși aveam dreptul să conduc. Voi vedea ce voi face peste doi ani.
Soția, copiii au avut nevoie de consiliere? Cum ai făcut să-i protejezi de stările tale, câtă vreme tu nu ai fost OK cu tine?
M-am ferit cât am putut de ei, n-am vrut ca familia să se regăsească în ce trăiesc eu… Și am avut multe lucruri de făcut doar pentru ei. Pe de altă parte, este greu de crezut că nu au simțit ce se întâmplă. Chiar vreau să le mulțumesc că au fost lângă mine, cu mențiuni speciale pentru băiatul meu mai mare, care în 2011 avea 4 ani și jumătate și care după momentul accidentului, când eram în spital, mi-a zis așa: “Tati, noi suntem bine! Tu să fii bine!”.
Cei mici au întrebat lucruri, au vrut să știe ce s-a întâmplat atunci și imediat după?
Nu am avut această discuție cu ei… Probabil o voi avea când vor fi mai mari. Nu sunt în situația în care să-mi pună întrebări, dar în momentul în care îmi vor pune întrebări le voi raspunde și le voi spune ce și cum.