Vlad Huidu și Giulia Anghelescu formează una dintre echipele care se întrec acum la „America Express”. Cei doi au trecut de probele din Columbia, iar acum au ajuns în Ecuador. Din fața televizorului, Șerban Huidu îi urmărește pe cei doi.
E uimit de prestația fratelui său în concurs, dar și de ambiția Giuliei Anghelescu, cumnata sa. „Să știi că emisiunea este foarte interesantă, iar Vlad și Giulia sunt peste așteptările mele. Mă așteptam să facă o figură frumoasă, ca să folosim un termen la modă, dar au fost peste. Ea este foarte ambițioasă și el foarte descurcăreț. Deci sunt o echipă bombă”, a declarat prezentatorul.
Șerban Huidu, despre relația cu fratele Vlad: „Am fost mai mult protector cu el”
„Așa a fost dintotdeauna. Vlăduț, deși este ditai omul, este foarte copil și foarte empatic. Toată viața lui a fost așa. Așa că să nu judecați că sunt eu ăla rău. Bine, și eu am față de terorist rus, dar asta este acum”, a mai povestit Șerban Huidu despre caracterul fratelui său.
Totodată, el a amintit în interviul pentru Ego că în copilărie el și fratele nu au avut certuri și neînțelegeri, asta pentru că este o diferență destul de mare între ei, iar când a mai crescut, Șerban Huidu încerca să fugă de Vlad și să iasă în oraș cu gașca lui de prieteni nu cu fratele mai mic.
„Era diferența foarte mare între noi, adică sunt 5 ani și ceva între noi. Eu sunt fratele mai mare. Și atunci era complicat să ne luăm la bătaie. El când avea 5 ani eu aveam 10, când el avea 10 ani eu aveam 15. Deci nu prea se întâmpla asta. Am fost mai mult protector cu el. Când aveam 15 ani, dar și când aveam 20 de ani fugeam de el”.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, despărțiți un an și jumătate la începutul relației
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost despărțiți un an și jumătate la începutul relației lor. Într-un interviu pentru revista VIVA!, artista a mărturisit cum au ajuns la separare, dar și cât de benefică a fost decizia pentru cuplul lor.
Din 2012 Giulia Anghelescu și Vlad Huidu sunt căsătoriți. De-a lungul relației lor au trecut prin multe momente, chiar și printr-o separare, pe care niciunul dintre ei nu o regretă acum. Se întâmpla acum mulți ani, când nu aveau copii.
„Se zice că primul hop într-o relație este atunci când se împlinesc trei ani și noi am vrut să respectăm asta. Glumesc! Pe vremea aceea cred că amândoi aveam niște așteptări exagerate de la celălalt.
Eu îmi doream ca el să nu mai iasă la plimbare cu motorul, pentru că mi se părea periculos, deși asta e în continuare una dintre cele mai mari pasiuni ale lui, el își dorea ca eu să fiu mai des acasă și mai puțin la concerte, și din multe certuri mici și banale am ajuns să ne despărțim. Despărțirea a fost însă cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla la momentul acela, pentru că ne-a ajutat să ne clarificăm sentimentele și dorințele”, a declarat Giulia pentru VIVA!.
Totodată, artista a recunoscut că după despărțire ea a luptat mai mult pentru împăcarea cu Vlad Huidu. „Practic, eu am făcut mai mulți pași timp de un an și jumătate cât am fost despărțiți. Pur și simplu am simțit că trebuie să lupt pentru relația noastră.