Sonia Donca a fost marea iubire a lui Nicu Ceaușescu, însă relația lor nu s-a putut oficializa, deși sentimentele erau puternice, pentru că Elena Ceaușescu avea alte planuri pentru fiul ei. După idilă controversată, sora lui Serghei Mizil s-a căsătorit cu Dan Sonia. Donca a încetat din viață sâmbăta trecută, 23 octombrie. Familia a suferit cumplit, iar apropiații au venit să o conducă pe ultimul drum.

Oana Mizil, soția lui Marian Vanghelie, a fost și ea prezentă la înmormântare. Cunoscută ca fiind nepoata lui Sonia Donca, acesta a făcut câteva declarații care l-au înfuriat pe Serghei Mizil. Iată care sunt declarațiile de la ce a început revolta lui.

„A avut regrete cu acel copil pe care nu a putut să îl aibă. La opt luni i s-a scos bebelușul din burtică, cu prima ei iubire, Nicu. Apoi am apărut noi și soțul ei care este un om extraordinar și va rămâne în continuare alături de noi”, spunea Oana Mizil despre Donca.

După ce e auzit aceste cuvinte, Serghei Mizil a avut o reacție nervoasă și a postat pe contul său de YouTube un videoclip în care vorbește despre familia Niculescu-Mizil. Acesta o acuză pe soția lui Marian Vanghelie că s-ar folosi de numele Mizil.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Serghei, despre soția lui Marian Vanghelie: „Nu o cheamă Mizil”

„Am avut o săptămână foarte grea. Am stat să mă gândesc mult dacă să spun ce am să spun acum, dar trebuie să pun punct la niște lucruri. (…) Toate televiziunile și toată lume au căutat-o pe numita Oana Mizil. Toți spuneți că este copilul meu. Nu este copilul meu. Și nu o cheamă Mizil. Pe ea o cheamă Oana Coman Ștefănescu Nicolae”, a spus Serghei Mizil.

Acesta susține că Oana Mizil nu are niciun grad de rudenie cu el sau cu sora lui, Donca. „Și-a permis să intre cu bocancii în viața mea și a surorii mele, Donca. Pot să demonstrez și cu acte că suntem frați, să se termine toate discuțiile astea că eu sunt înfiat, că suntem înfiați”, spune Serghei Mizil pentru a lămuri tot felul de zvonuri apărute în spațiul public.

Soția lui Marian Vanghelie declara recent că Donca a fost ca și mama ei, iar aceasta a crescut-o încă de când era mică. Oana Mizil a spus că a văzut-o pe sora lui Serghei Mizil înainte să se stingă din viață.

„Dar pentru legătura mea care a fost cu această femeie (Donca, n red.) am hotărât să nu vorbesc absolut nimic până în clipa de azi. Acest personaj, Oana Coman Ștefănescu Nicolae, nu Mizil, Mizil a fost adăugat, nu are nicio legătură cu familia Niculescu Mizil. (…) Dacă ea vrea să se intituleze, pe mine nu mă interesează, ea poate să zică orice, să facă orice. Familia Niculescu Mizil, în toată relația asta, sunt eu, Donca, și cu Lidia”, a continuat Serghei Mizil.

Urmărește-ne pe Google News