Purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, a anunţat joi că autorităţile au luat această decizie şi că în perioada următoare lui Sergiu Nicolaescu îi va fi acordată post-mortem o stea pe Aleea Celebrităţilor din municipiu.
„Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu şi cei ai Consiliului Judeţean Gorj au decis, în urma unor discuţii, să acorde o stea pe Aleea Celebrităţilor regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, în semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce acesta a realizat de-a lungul vieţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu-Jiu.
Sergiu Nicolaescu s-a născut în 1930 în Municipiul Târgu-Jiu. Regizor şi actor, acesta a primit, în data de 6 decembrie 2012, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu-Jiu, evenimentul precedând inaugurarea noului cinematograf din oraş, care îi poartă numele.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News