„La solicitarea unui grup de credincioși, luni, 21 ianuarie 2013, la ora 17.00, în Catedrala Sf. Iosif din București se va oficia Sfânta Liturghie cu requiem pentru odihna sufletului răposatului Sergiu Nicolaescu.
Sergiu Nicolaescu (1930-2013), regizor, scenarist, actor și politician român, a trecut la cele veșnice joi, 3 ianuarie a.c., la vârsta de 82 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în anunţul postat pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Sergiu Nicolaescu a decedat pe data de 3 ianuarie, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonie participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte Ion Iliescu.