După mai bine de patru ani în care au fost alături de State, Flacăra, Stiven si Monodora, actorii care au dat viața acestor personaje au ajuns la momentul bilanțului final. “Nu-mi vine să cred că e ultima zi. Am trăit atât de multe momente aici încât aș putea să scriu o carte. Eu mi-am format aici o familie de care nu e ușor să te desparți!”, a povestit Carmen Tănase.
“Am un sentiment de tristețe. M-am obișnuit cu State, face parte din viața mea și în același timp știu că trebuie să îl dau puțin pe ușă afară și o fac oricât de mult din mine rupe chestia asta. Am intrat într-un fel de a gândi, de a formula idei, fraze, glume, care o să-mi lipsească”, mărturisește Gheorghe Visu.
Aflat la primul lui proiect de acest gen, Costin Sforaru spune că asta a fost până acum experiența vieții sale.
„La început îmi era greu pentru că aveam mari emoții, dar acum îmi este și mai greu pentru că trebuie să mă despart de oamenii cu care am lucrat la acest proiect. O să-mi amintesc cu mare drag de secvențele în care am jucat alături de doamna Carmen, de domnul Visu și nu în ultimul rând de Pavel Bartoș, un actor nemaipomenit care m-a încurajat încă de la început și căruia îi mulțumesc pentru asta”, a povestit Costin.
Doinita Oancea și Octavian Strunilă s-au despărțit cu lacrimi în ochi de Stiven și Minodora, un cuplu care i-a cucerit pe telespectatori, de la prima apariție. “E emoționant! Au fost 4 ani. Pot să spun că am urmat o facultate aici, o școală unde am învățat de la cei mai buni. Minodora este primul meu personaj. Am iubit-o din prima clipă și cu siguranță o să-mi fie dor de ea”, a declarat Doinița.
Joi, 26 mai, de la ora 22:15 ProTV va difuza ultimul episod al serialului “Moștenirea”. Telespectatorii vor afla cum se termină o poveste începută acum mai bine de patru ani și care este destinul familiei Potcovaru.