După 17 ani de difuzare, serialul Trăsniții a ajuns la final. Oficialii postului Prima TV au anunțat că s-a filmat ultimul sezon, cel cu numărul 34.
Toni Ionescu, care îl interpretează pe Mârlanu, a anunțat, printr-un videoclip postat pe canalul său de YouTube, că serialul a ajuns la final.
“Se pare că se termină cu Trăsniții, ăsta va fi ultimul sezon. Mai mult ca sigur ăsta e ultimul sezon. S-ar putea să facem altceva în loc de asta, dar nu se știe sigur.
Deocamdată totul e în aer așa, dar se pare că serialul se termină. Azi (n.r. – 4 noiembrie) a fost ultima zi de filmări. Orice început are și un sfârșit”, a declarat Toni Ionescu.
Grig Chiroiu, producătorul sitcomului și cel care îl interpretează pe Pupăză, a declarat pentru Paginademedia.ro că sunt filmate episoade până în decembrie, lună la sfârșitul căreia încheie oficial serialul românesc Trăsniții.
Actorul Constantin Zamfirescu, Gogoașă, din Trăsniții, a fost operat de cancer
“Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează să fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi.
Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar. Oricine va dori să facă asta va trebui să specifice că donează pentru mine și Spitalul Carol Davila.
Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei”, a fost mesajul actorului, înainte de intervenția chirurgicală. La câteva zile, acesta a revenit cu un nou mesaj, în care le mărturisește fanilor că totul a decurs bine și se află în perioada de recuperare.