Finalul sezonului 3 l-a pus pe personajul principal într-o situație total neașteptată. Chiar înaintea unei întâlniri care i-ar fi putut schimba destinul, Vlad a fost prins de poliție și încătușat pentru a fi dus la secție.

„Sper să am atâtea întrebări pentru câte răspunsuri dețineți dumneavoastră”, i-a spus procurorul Toteanu, personaj interpretat de Marius Manole, însă „cine ești?”, pare a fi cea mai importantă. Ce va răspunde Vlad și ce ași are procurorul în mânecă de îi va spune „Eu știu cine ești, domnule Pop”, descoperim în câteva ore.  

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Șandramaua se clatină. E timpul să dispărem toți 3”, a fost mesajul pe care Cezar l-a transmis Deliei și Iuliei înainte de întâlnirea cu Iordache din finalul sezonului. În acestă seară, confruntarea este tot mai dură, iar fuga pare o armă prea mică în fața morții.

„Vreau să omor ceea ce reprezinți tu”, îi va spune Iordache unuia dintre ei. Cine va simți fiorul unei împușcături și cum se va încheia urmărirea dură din pădure, vedem curând.

Nici în casa familiei Anuței nu este liniște. Răzvan este decis să afle cine a răpit-o pe Maria și Petre se pregătește pentru a-și apăra familia de alte atacuri.

O vizită-surpriză a Elizei și Matei care vor să rămână peste noapte va crește și mai mult starea de neliniște din casă. În special după ce Maria va simți că Eliza este tot mai aproape de descoperirea adevărului: „Tu ești mama lui. Dacă Adrian e viu, tu ar trebui să știi asta”.

În pușcărie, Nela și Leo au parte de primele neînțelegeri, iar Carla și Ivana găsesc locul perfect în care se pot ascunde departe de ochii celor care le caută.

Poveștile se complică. Planurile de răzbunare par tot mai dificil de dus la capăt. Cine va reuși să depășească obstacolele și cine se va împiedica pe drum, dar și ce alte pericole îl pândesc pe Vlad, aflăm de la 21.30, doar pe PRO TV!

 
 

Urmărește-ne pe Google News