Noua emisiune se va numi ”SuperJurnal” şi îi va incude pe majoritatea membrilor echipei: Toni Grecu, Jojo, Cătălin Neamţu, Claudiu Maier, Dragoş Muşat, Ducu Hâncu. Contractul dintre RCS şi Serviciul Român de Comedie a fost deja semnat, potrivit paginademedia.ro.
Antena 1 a întrerupt difuzarea show-ului realizat de ”Serviciul Român de Comedie”, în luna noiembrie 2014, înainte de finalul sezonului, din cauza audienţelor slabe.
”Serviciul Român de Comedie” a fost creat de o parte din membrii fostului grup Divertis, coordonaţi de Toni Grecu, după ce alţi câţiva componenţi ai trupei au fondat proiectul Distractis, difuzat pe TVR 1.
În formula completă, Divertis a realizat emisiuni timp de şapte ani la Antena 1, între 2001 şi 2008. Ulterior, grupul a trecut la Pro TV.
În urmă cu patru ani s-a produs scindarea: o parte au rămas la Pro TV şi au dezvoltat proiectul Serviciul Român de Comedie (în care au fost atrase şi actori noi), cealaltă parte a lansat Distractis la TVR.