Au venit însă părinţii ei, în vizită, la Bucureşti, şi au răsfăţat-o cu toate bunătăţile. Cu toate acestea, Elena nu s-a aşezat la tradiţionala masă de Paşte până nu s-a spovedit.
„Mama a făcut drob, carne de miel la cuptor – sunt fan friptură de miel -, ouă umplute, sarmale, plăcintă, cremă de zahăr ars. Ce mai, m-au răsfăţat cu de toate”, spune artista-concurentă de la „Te cunosc de undeva!”.
Însă de toate aceste minunăţii culinare Elena nu s-a bucurat în Noaptea de Înviere, cum fac majoritatea românilor, ci abia a doua zi, după ce a a luat de la biserică bucăţelele de pâine uscată înmuiate în vin, cunoscute sub numele de „Paşti”.
„Am fost cu ai mei la slujba de Înviere la bisericuţa de la mine din cartier, din Vitan, iar la 5 dimineaţa m-am întors la biserică să iau Paşti. Am reuşit să ţin jumătate din perioada de post – ai mei m-au convins – şi nu am vrut să mănânc nimic de dulce până nu m-am spovedit şi nu am gustat Paşti”, mai povesteşte solista trupei Mandinga.