Mihaela are numai cuvinte de laudă la adresa lui nea Beni: “Domnul Benone Sinulescu m-a ajutat enorm. După ce m-a auzit la un concurs în urmă cu nouă ani, a început să mă laude peste tot. Le-a vorbit frumos despre mine şi celor de la Ansamblul Ciocârlia, unde am ajuns datorită lui”, mărturiseşte Mihaela.
La rândul său, nea Beni vorbeşte cu mare drag de interpretă: “Mihaela? E fata mea, e descoperirea mea de care sunt tare mândru!”.
Când nu cântă, Mihaela munceşte într- un birou din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, căci e poliţistă. Agent principal, mai exact, în cadrul Centrului Cultural al respectivului minister.
Nu de puţine ori, când iese pe teren, Mihaela le atrage atenţia îndeosebi bărbaţilor, care încearcă să o “agaţe” cu tot felul de texte amuzante: “Mă rugau să-i amendez ori să-i duc la secţie”, spune solista, care e frumuşică foc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News