Anamaria Prodan, în vârstă de 52 de ani, este mamă a trei copii, iar relația pe care o are cu aceștia este una specială. Impresara a transmis recent un mesaj important în mediul virtual, dezvăluind celor care o urmăresc ce sfat le-a dat copiilor ei pentru viitor.
Anamaria Prodan are două fete, Sarah și Rebeca, și pe mezinul Laurențiu Reghecampf jr. „Dacă aş putea să-i învăţ pe copiii mei un singur lucru, ar fi să se roage. Să se roage când simt frică sau anxietate. Să se roage în fața încercărilor.
Să se roage înainte de a căuta singuri soluții. Pentru că, rugându-se mai întâi, vor primi înţelepciune și pace de la Dumnezeu, iar El îi va conduce pe calea cea dreaptă”, este mesajul publicat pe Anamaria Prodan.
„Nu este un subiect care ne interesează, dar îi urăm să fie fericit. Să își aducă aminte că are un băiat care îi poartă numele și că încă îl aștept să îl caute sau să îi spună măcar un la mulți ani de ziua lui. Să îi dea Dumnezeu liniște și fericire. Poate a treia oară înțelege ce înseamnă o familie și va avea grijă de ea. Să-i dea Dumnezeu pace și liniște”, a declarat Anamaria Prodan pentru Click!
Istorii electorale
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT