Editor de peste 18 ani la o renumită revistă de fashion din România, acesta a împărtășit din experiența sa stilistică. Celebrul jurat „Bravo, ai stil!” este de părere că nu doar ținuta este importantă, în cadrul unui eveniment important.
„Treaba asta cu îmbrăcatul este o problemă foarte importantă pentru că, din punctul meu de vedere, eticheta sau ce ar trebui să se întâmple la o nuntă, nu pleacă de la cum te îmbraci, în primul rând, ci de la meniu. Eu cred că ar trebui să ne concentrăm puțin mai tare la meniu, pentru că dacă te îmbraci într-o rochie frumoasă, splendidă, cu o coadă frumos făcută (…), îți dai cu un parfum floral superb, și într-o mâna ții o sarma, iar în cealaltă ceva cu ceapă, ai anulat tot efectul”, consideră Maurice Munteanu.
Cum pot fi evitate greșelile frecvent făcute la o nuntă, spre exemplu, pentru ce ținute putem opta, ce nuanțe putem alege, spune tot celebrul jurat „Bravo, ai stil!”.
„Aceasta (n.r. – mireasa) poate alege o rochie de culoarea roz pudrat… Mie nu îmi place foarte tare albul optic. Aș recomanda, mai degrabă, culori nostalgice, chiar un pic dramatice, de argintiu; și culoarea șampaniei este o alegere foarte bună…(…)
Alternativă pentru a completa o ținută ar fi o floare, o tușă oversize, nu neapărat în aceeași nuanță, poate să fie și neagră. Trebuie să renunțăm la preconcepțiile astea. (…) Te poți îmbrăca într-un costum impecabil de smoking, și pentru contre-emploi poți să iei o pereche de sandale, cu un toc amețitor. Dar chestia asta cu rochia de prințesă, cu trene infinite, eu strivind micul, sarmaua, mi se pare un pic passé (trecută, depășită – n.r.). Hai să fim un pic mai relaxați!”, a mai declarat în direct Maurice Munteanu.