Luisa cochetează de multă vreme cu lumea showbizului autohton, dar, până la rolul ei din “Iubiri secrete”, reality-telenovela de la Prima TV, nu a cunoscut celebritatea decât ca sosie a Shakirei. “Mi s-a întâmplat, în club, la Ibiza, în timp ce dansam, să vină cineva şi să-mi ceară un autograf. Mă confundase cu Shakira şi era tare supărat că eu tot încercam să-i explic că nu sunt vedeta, ci lucrez ca animatoare acolo”, ne-a mărturisit simpatica blondă. Ca dansatoare în trupa “Bebeluşei” Oana, la Ibiza, a avut ocazia să-l impresioneze şi pe Leonardo DiCaprio. “Era la masa VIP, chiar în faţa locului unde dansam. I-am cerut un autograf, iar el a făcut şi o poză cu mine”, povesteşte Luisa, care, acum, s-a reprofilat şi a devenit actriţă.
Iubitul era gelos când se săruta în film
“Nu e aşa uşor precum credeam. Cele mai dificile momente din rol sunt cele în care trebuie să mă sărut cu vreun bărbat. Iubitul meu, la început, înnebunise de gelozie, dar acum a înţeles că, pentru serial, trebuie să fac câteva sacrificii”, ne-a mai declarat “Shakira”.