Potrivit sursei citate, Shakira a fost la LIV, un club de lux din Miami, în estul Statelor Unite, pentru a-și promova noul hit, „Soltera”. Artista columbiană a fost însoțită de modelul Winnie Harlow, influencerul Lele Pons şi cântăreaţa braziliană Anitta.
Shakira a urcat pe scenă pentru a dansa un fragment din noua ei melodie, a cărei dată de lansare nu a fost, încă, stabilită. La un moment dat, artista s-a oprit brusc și și-a aranjat rochia, înainte de a face un semn ferm de „nu”, cu ambele mâini, către cineva din public.
Artista și-a reluat reprezentația, dar a părăsit scena enervată și dezgustată, deoarece fanul continua să o filmeze sub fustă, revenind lângă amicele ei.
Shakira leaves the stage after people were filming under her dress whilst she was dancing to her new single. People are GROSS. pic.twitter.com/AxlBw6yFZL
— FEIM (@FeimM_) September 15, 2024
Shakira, susținută pe rețelele sociale. „Acei oameni sunt dezgustători”
Pe rețelele sociale, artista în vârstă de 47 de ani a primit numeroase mesaje de susținere, mulți fani felicitându-o pentru faptul că a părăsit scena.
„Shakira a plecat de pe scenă după ce oamenii au vrut să o filmeze sub rochie în timp ce dansa pe noul ei single. Acei oameni sunt dezgustători”, a scris o persoană pe platforma X, fosta Twitter.
„Dacă îi fac asta unei vedete mondiale, în fața a mii de oameni, vă dați seama ce ar putea să îi facă unei femei singure și necunoscute?”, a scris un alt utilizator.