La doi ani după ce au decis să formeze un cuplu, Shawn Mendes și Camila Cabello s-au despărțit. Shawn Mendes, în vârstă de 24 de ani, și Camila Cabello, în vârstă de 24, și-au anunțat despărțirea pe Instagram, miercuri seară.
„Hei, dragilor! Noi am decis să încheiem relația noastră amoroasă, dar dragostea noastră unul față de celălalt este mai puternică decât a fost vreodată”, este anunțul pe care cei doi l-au postat pe una dintre rețelele de socializare.
„Ne-am început relația ca fiind cei mai buni prieteni și o vom continua ca fiind cei mai buni prieteni. Apreciem sprijinul vostru de la început și de acum înainte”, au mai scris Shawn Mendes și Camila Cabello în mesaj.
Cei doi au fost prieteni foarte mulți ani înainte să formeze un cuplu în vara anului 2019. Ei au fost fotografiați în ipostaze apropiate în vara respectivă și și-au făcut prima apariție publică, în calitate de cuplu, în august 2019 la „MTV Video Music Awards”, unde ei au avut un duet pe melodia „Senorita”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6În luna noiembrie a anului 2019, ei au interpretat hitul nominalizat la Grammy la „American Music Awards”. În timpul pandemiei de COVID-19, cei doi au stat împreună în carantină în Miami, iar la vremea respectivă, Shawn Mendes spunea că timpul acela i-a apropiat și mai mult.
În august, când au apărut la „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, Camila Cabello a spus că ea și Shawn Mendes nu sunt logodiți, după ce au apărut mai multe zvonuri în această privință.
În 2020, cei doi au adoptat un câine pe care l-au numit Tarzan, iar Shawn Mendes l-a luat în Canada când s-a întors în orașul său, Ontario, pentru sărbători alături de Camila Cabello.