Cu puțin înainte de unificarea de la Survivor România 2025, Libertatea a stat de vorbă cu Daniel Pavel, care ne-a dezvăluit cum este viața în Republica Dominicană și cum s-a adaptat în acest sezon condițiilor și ritmului de filmare.

Ce spune Domnul Dan despre Survivor România 2025

„Adaptarea se produce aproape instantaneu, la sosire, după atâtea sezoane de Survivor. Chiar vizualizez de la distanță, de acasă, locurile, oamenii și posibilele prime evoluții ale filmărilor. E foarte intens deja totul și în această rutină a filmărilor este atât de multă diversitate”, ne-a dezvăluit cel cunoscut de o țară întreagă drept Domnul Dan.

Prezentatorul show-ului de la PRO TV a spus și cum vede el sezonul din acest an, ținând cont că este unul diferit față de cele anterioare.

Daniel Pavel, prezentatorul de la Survivor România 2025 cunoscut și drept Domnul DanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Acest sezon proiectat sub semnul «întoarcerii la origini» se raportează la adevăratele valori ale supraviețuirii: lupta acerbă pentru resurse într-un mediu ostil omului, jungla din Republica Dominicană. Ați putut deja vedea la televizor și pe VOYO cum se descurcă la fiecare pas imprevizibil triburile de la Survivor România 2025.

Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO
Recomandări
Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO

De la primul episod s-au văzut elemente cu totul noi: un intro cinematografic reușit exemplar de întreaga echipă, înglobând elemente ale unei piețe dominicane autentice, de unde am cumpărat lucruri esențiale pentru triburi, macete, cocos și banane, culminând cu achiziția insulelor lor, de la dura, dar distinsa senora dominicană Madame Marisela, jucată de cunoscuta actriță de teatru din Republica Dominicană, Yudith Martinez.

Schimbări au fost, schimbări sunt încă, să parafrazez un cântec patriotic. Iar misiunile, simbolurile, task-urile speciale vor pigmenta viața concurenților din ce în ce mai mult”, a afirmat Daniel Pavel în exclusivitate pentru Libertatea.

În show-ul de la PRO TV contează mai mult strategia

Domnul Dan a mai dezvăluit și că, din punctul lui de vedere, Survivor România 2025 este o competiție în care primează strategia, și nu rezistența fizică.

„Există o certă evoluție a poveștii Survivor în ceea ce privește modul în care primesc și rezolvă concurenții provocările. Condițiile de viață și de luptă sunt aceleași ca în toate sezoanele, poate un pic mai rece și ploios în acest an. Deci strategia și jocurile minții primează”, a încheiat prezentatorul Survivor România 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.