În buletin este Andrei Lăcătuș, însă toată lumea îl știe de Shurubel. Prezentatorul de la „Vorbește lumea” a dezvăluit cum a primit această poreclă, dar și ce provocări a întâmpinat în televiziune. Atunci când se opresc camerele de filmat, distracția din platou se mută în cabina Adelei Popescu, de unde Shurubel îi împrumută hainele colegei sale și apoi defilează cu ele.

Libertatea: Te cheamă Andrei, dar toată lumea te știe de Shurubel. Cum ai ajuns să ai porecla asta? 

Shurubel: E o poreclă pe care mi-a dat-o proful de sport din liceu și așa a rămas. Are o legătură cu forma corpului meu. Am fost tot timpul un lungan slab și probabil că dânsul a considerat că aveam și capul mare atunci când m-a strigat „Shurubel” pe terenul de sport. Între timp, am ajuns să mă bucur de poreclă și mi se pare că diminutivul ăsta mi-a croit un pic și personalitatea. Când auzi „Shurubel”, te gândești la un om bun sau măcar blând și, cred că și datorită poreclei, așa am încercat să fiu mereu. 

– După 10 ani de radio ai decis să îți schimbi drumul în carieră. Acum ești prezentator de televiziune, probabil că ți-a fost greu la început să faci schimbarea asta. Ce diferențe există între a fi prezentator radio și prezentator TV? De asemenea, sunt curioasă care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în televiziune.

– Cea mai mare diferență și provocare e celebra „cască”, în care primim informații de la colegii noștri din regie. Ei văd emisiunea din afară și ne ghidează din punct de vedere al dinamicii, al timpului pe care îl putem folosi etc. Dar crede-mă că, la început, mi-a fost super greu să vorbesc coerent în timp ce auzeam în ureche „mai repede, acum mai lent, vezi că urmează publicitate”. Încă mă urmărește și în vise vocea producătorului nostru general, Andreea Caranda, spunându-mi ce să fac! (râde)

– Cum este relația ta cu Adela Popescu și Bogdan Ciudoiu atunci când se opresc camerele de filmat? Spune-mi câteva detalii din culise. :D

– Cu Bogdan e destul de simplu, e prietenul meu de 15 ani, e nașul meu de cununie, deci i-am sărutat mâna la nunta mea. Am fost colegi în cea mai mare parte a vieții noastre profesionale și am dormit în aceeași cameră de hotel în toate deplasările. Mai apropiați de atât nu aveam cum să fim. În schimb, pe Adela am descoperit-o amândoi odată ce am intrat în echipa emisiunii. Și este extraordinară, fără să exagerez. Am descoperit o tipă funny, care intră în glumele noastre și nu se supără nici când îi împrumut hainele din garderobă și mă plimb în ele prin studio. E o femeie cu picioarele pe pământ, care deși are trei copii acasă, reușește să mai copilărească și cu noi la platou, dar mai ales e un profesionist adevărat care ne-a ajutat și ne-a încurajat din prima zi. Singurul ei defect e că mănâncă orice găsește și bea din toate cănile de apă și lasă urme de ruj pe ele. În rest e perfectă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

– Ți-a fost vreodată teamă că nu te vei ridica la așteptările telespectatorilor sau că vei fi comparat cu alți oameni care au prezentat această emisiune?

– Nu. N-am avut niciodată teama de a fi comparat sau de a nu atinge niște așteptări, fiindcă nu funcționez așa. Eu încerc să raportez totul la mine și lucrez să mă compar doar cu mine însumi și să îmi îndeplinesc propriile așteptări de la mine. Singura teamă pe care am avut-o a fost legată de unele dintre subiectele emisiunii, care nu sunt tocmai din zona mea de confort. Nu știam cum o să mă pliez pe discuții despre parenting, sfaturi de sănătate sau despre cum asortăm o fustă la un sacou. Dar pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama că am o părere despre orice, uneori doar o părere amuzantă, nu neapărat utilă, dar tot o părere rămâne. (râde)

– Cum ești cu sănătatea? Ai rămas cu ceva afecțiuni după ce te-ai îmbolnăvit de COVID-19? Am văzut că recent ai fost să faci un RMN. 

– Cred că sunt ok după COVID. Îmi fac ceva investigații la coloană acum. Încerc să îmi îndrept un pic scolioza care îmi dă bătăi de cap și de spate. Un factor care influențează mult situația asta e mama, care se uită la fiecare mișcare a mea în emisiune și apoi îmi dă mesaj: „Stai drept, nu mai sta cocoșat!”. 

– Care este cea mai mare dorință pentru anul 2022?

– Dincolo de clasica sănătate pentru toți ai mei, aș vrea mult să reușesc să îmi organizez timpul mai bine, să am o disciplină în program și să îmi găsesc timp pentru mine în fiecare zi. Vreau timp să citesc și să scriu și să stau cu mine fără telefon și fără social media. Doar eu cu mine, fiindcă în pandemie am descoperit că sunt chiar un tip de treabă și îmi place compania mea.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News