„Eu nu am văzut un începător pe scenă, eu am văzut un profesionist! Sunteţi un exemplu. Mi-a plăcut siguranţa cu care aţi interpretat”, i-a spus Andra.
Şi Mihai Petre s-a lăsat impresionat de numărul lui Carol. „Mi-a plăcut că tot momentul tău a fost plin. Când nu cânţi, umpli, dansezi. Am avut un moment constant, dar cu foarte multe constraste. Până acum pentru mine eşti numărul 1, chiar dacă au fost trei numere până acum”, i-a spus Mihai Petre.
Cu atât mai de apreciat este acest concurent cu cât în urmă cu o săptămână, Carol Aflat a trebuit să ducă la groapă o nepoată de 20 de ani şi o mătuşă de 48 de ani. „Sunt încă în doliu, dar a trebuit să fac faţă acestui show”, a spus Carol Aflat, impresionând pe toată lumea la Românii au Talent.