Andreea, curcă sexy cu iniţiativă

În “Păsări libere”, Andreea Marin îi dă glas unei curci cu spirit de iniţiativă, pe nume Jenny, care vrea să schimbe obiceiul americanilor de a mai sacrifica bietele înaripate, de Ziua Recunoştinţei. Pentru prestaţia ei, fosta “Zână” a încasat un onorariu de 5.000 de euro.

Mihaela, «melcuţă» cu privire de divă

Mihaela Rădulescu şi-a păstrat aerul de divă şi în postura de… melc. Flame, personajul căruia vedeta îi dă viaţă, este o frumuşică “melcuţă” pasionată de cursele de viteză din desenul animat “Turbo”. Vocea ei a valorat în jur de 7.000 de euro.

DJ Wanda, portocală isterică

DJ Wanda s-a descurcat de minune în rolul lui Barb, portocala isterică din “Stă să plouă cu chiftele 2”, şi chiar nu s-a obosit prea mult, căci are măiestria de a-şi schimba timbrul vocal într-o secundă. Prestaţia i-a adus 4.500 de euro în cont.

Jorge, în rol de prinţ chipeş

Cântăreţul Jorge nu se află la prima experienţă de gen, dar anul acesta a fost prinţul Hans, din “Regatul de gheaţă”. Pentru pasajele muzicale, dar şi pentru cele vorbite, artistul a plecat acasă mai bogat cu aproape 7.000 de euro.

Cabral, un nobil infatuat

Sir Clorex din “Justin şi cavalerii” este plin de el, un infatuat la nasul căruia nu-i ajungi nici cu prăjina, însă de o frumuseţe răpitoare. Cabral s-a amuzat pe cinste dublând acest personaj enervant şi s-a ales şi cu 3.500 de euro.

Sabbagh, vitezomanul Nălucă

Ştiristul Christian Sabbagh a debutat şi el în lumea dublajului de desene animate. Vocea lui i s-a potrivit de minune vitezomanului Nălucă, din “Turbo”, filmul cu melcii pasionaţi de Formula 1. Preţul muncii sale: 6.000 de euro.

Diana, fată de bani gata

Actriţa Diana Dumitrescu a acceptat din start propunerea de a o întruchipa pe Lara, din “Justin şi cavalerii”, o fată de bani gata dintr-o familie de nobili, frumoasă şi foarte răsfăţată. Pentru acest rol dificil, care a presupus schimbarea totală a vocii, Diana a primit 5.000 de euro.

Bobonete, dolofan şi ca om de zăpadă

Mihai Bobonete, cu al său timbru vocal baritonal, a fost distribuit în rolul lui Olaf, un iubăreţ om de zăpadă din producţia “Regatul de gheaţă”, care va avea lansare pe data de 27 decembrie. Pentru prestaţia sa, actorul s-a mulţumit cu 2. 500 de euro.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Urmărește-ne pe Google News