…și pe obrajii ei. După 37 de ani, fanii încă plâng la zei și redescoperă cuvintele. Celelalte Cuvinte

E o sâmbătă seara, în București, la distanță de 37 de ani, aproape. Se întorc pe scenă, după un concert de aproape două ore, pentru bis. “Probabil că o să murim cu piesa asta”, spune Călin Pop și, încă înainte de primele acorduri, publicul știe ce va urma. Nopți de vis ce s-au stins, în van. Cugetări, rugăminți, în zadar.

E iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui. Ce plângeau la zei.

Cine nu știe versurile astea n-a ascultat niciodată rock românesc.

Oricine se pretinde rocker și nu a fost măcar la un concert Celelalte Cuvinte merită tuns disco, deposedat de tricourile negre, gecile de piele și bocanci și obligat să danseze lambada în piața publică.

Trupă rock românească, veche și completă

Celelalte Cuvinte s-a lansat în 1981, la Timișoara. Se împlinesc în curând 38 de ani de atunci, iar CC este singura trupă rock din România, cu vechimea asta, care este încă în activitate fără a se fărâmițat. Față de componența inițială, de la concertele lor lipsește chitaristul Radu Manafu, care s-a mutat în București. Altfel, trupa esta cea închegată în anii 80, neschimbată: Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop și Ovidiu Roșu. Ovidiu este, de la început, sunetistul trupei și e nedespărțit de ei din primele zile. Pe toate discurile apare pe copertă ca membru al formației, lucru ce nu se mai întâmplă la nici o altă trupă românească.

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Și am să mă întorc la “Iarbă prin păr“. Probabil una dintre cele mai cunoscute piese ale lor. Culmea, este compusă de Tinu – Leontin Iovan, bateristul. Și se simte. Este atât ritm, atâta furie, atât rock pur… Doar introul, mai duios, este scris de Ilie Stepan, de la Pro Musica.

Stai în fața scenei, cânți și tu, odată cu ei, despre ochi căprui, lacrimi și zei, te înduioșezi puțin în colțul ochilor, după care pui mâna pe chitara imaginară și dezlănțui puterea zecilor de mii de wați care-ți fac trupul să tremure. Ăsta e rockul.

Un sfârșit e un început

E sfârșitul concertului acustic “Trup și suflet“, dar pentru fanii trupei orice sfârșit al unui concert Celelalte Cuvinte este începutul așteptării pentru următorul eveniment live la care îi vor putea vedea. Cântă rar, pentru că fac muzică din pasiune. Nu-i vezi la zile ale orașelor, nu-i prinzi la festivaluri ale berii și micilor. Fac muzică bună, fără compromisuri. Am auzit că, odată, acum câțiva ani, au cântat de ziua unui prieten al lor. Cred că e doar un zvon. Se spune însă că ar fi cântat tot pe scenă, tot fără compromisuri, tot în fața publicului. Dacă e adevărat că s-a întâmplat, omul ăla trebuie să fi fost, în momentul acela, unul dintre cei mai fericiți oameni din lume.

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Trupa s-a retras de pe scenă, dar fanii încă fredonează. Fiecare ce știe mai bine. Printe oameni îi poți distinge pe câțiva care au tricouri negre cu coperta albumului cu pătrățele și mă năpădesc amintirile.

Albumul cu pătrățele este primul album complet al trupei. Nu are tilu. Se cheamă, pur și simplu, “Celelalte Cuvinte”, iar coperta este făcută de Alexandru Andrieș. Sunt multe pătrățele, de multe culori. De-aia i se spune albumul cu pătrățele sau, mai pe scurt, “pătrățelele“.

Am descoperit albumul ăla în adolescență. Umblam cu vinilul pe la toate petrecerile pe unde știam că voi găsi un pick-up. Când lumea era obosită de Modern Talking și Michael Jackson, de Sabrina și Cindy Lauper, mă strecuram lângă pick-up și puneam “Un sfârșit e un început“. Nu-mi păsa că risc să fiu party breaker. Seara se termina cu rock.

Lasă-mă uimit

Porțile s-au deschis la ora 19.00. 200-300 de oameni au așteptat, cuminți, să înceapă concertul. Mulți copii. Foarte mulți copii până în 10 ani. E o seară plăcută de vară, s-a răcorit, iar părinții i-au adus să le asculte tinerețea, să înțeleagă de ce părinții lor sunt și azi așa cum sunt.

Recomandări

Scandal în Piața Unirii legat de lucrările la planșeu. Nicușor Dan a venit cu buldozere pentru gardurile lui Daniel Băluță. A intervenit și premierul Ciolacu

200-300 de plătitori de bilet. Poate nu pare mult. Dar în nici un caz nu e puțin pentru o trupă care a început pe nișa rock-ului alternativ și, în 38 de ani, a experimentat cam tot ce putea experimenta ca stil de rock.

Se face 20.00 și scena se umple de cuvinte. Celelalte Cuvinte.

E rock, dar pe scenă nu este nici măcar o singură chitară electrică. Este un concert acustic. Chitările reci ale lui Călin, bassul lui Marcel, clapele lui Tiberiu și, favoritele mele, tobele lui Lenotin.

Începe. Cât de bine sună. Cât de bine. Sunt uimit. Visul de două ore al unei nopți de vară începe în acorduri de rock.

“Dacă vrei de tine să simt că-s robit, lasă-mă uimit”, spun versurile altei melodii de legendă a lor, “Dacă vrei“.

Sunt robit.

Alte haimanale, oarce pun la cale…

Nu sunt ziarist, nu sunt editorialist, nu sunt nimic din ce sunt în timpul meu ocupat. E timpul meu liber și mi-am găsit un loc fix în fața scenei. Îmi propun să nu mă prea mișc de acolo, dar uneori nu pot. Vreau să sar, să dansez, să mă învârt. Să cânt la chitara mea imaginară pe care nu știu nici mcăar un accord, să dau cu sete în tobe imaginare, să cânt cu ei și cu toți ceilalți, oricât de afon aș fi, vers după vers. Vreau să zâmbesc, să râd și, uneori, să plâng. Vreau să fiu viu și, pe muzica asta, pot.

În dreapta mea, de-abia ajungând la jumătate ca înălțime din înălțimea scenei, o puștoaică de 5-6 ani filmează cu telefonul. Mă aplec și o întreb dacă vrea să o ajut să filmeze mai de sus. Taică-su îmi spune: “Las-o, e fată mare, se descurcă”. Se descurcă, așa e :)

E plin de copii, am mai spus. De-a bușilea, în brațe, în cârcă sau pe picioarele lor. Henri, frate-miu, e și el un copil încă, deși mai are puțin și face 18 ani. De trei ani, de când l-am dus la primul lui concert Celelalte Cuvinte, pentru el rockul a început să însemne altceva.

“Nu mai urcă zmeie și nici o scânteie nu se mai aprinde-n ochii lor”, spun versurile de final din “Zmeie“, vorbind despre maturizarea care ne răpește din bucuriile inocente ale copilăriei.
Dar mă uit în jur și îmi vine să strig spre scenă: “Nu, Marcel, nu, Călin! Toți oamenii ăștia la care vă uitați, de la 2 la 60 de ani, încă urcă zmeie. Priviți-i în ochi: sunt plini de scântei!“

Și un palton de catifea…

Spunea Călin, într-un interviu, că aia a fost cea mai grea perioadă a lor. Aia în care erau studenți la Timișoara și nu aveau nimic. Nici măcar scule pe care să cânte. Așa, se pare, s-a născut “O să am”. Tot pe pătrățele e și piesa asta. “Când eram mai mic și n-aveam nimic îmi doream să am ceva…” A-aaa-aa.

Nu mai sunt mici. Sunt niște uriași ai rockului românesc. Nu mai au chiar nimic, dar nu sunt, nici pe departe, bogați.

Maiden umblă prin turneu cu ditamai jumbo-jet-ul, pilotat, uneori, de Bruce. Sigur, Celelalte Cuvinte nu sunt Iron Maiden. E o chestie de gusturi, mie îmi par mai buni. Dar nu despre asta e vorba.

În orice țară ceva mai mare și mai înstărită, oamenii ăștia, ca și alții din muzica românească, aveau avionul lor. Pe ăsta poate-l pilota Marcel Breazu, că el e mai riguros…

Evident, n-au avion. Pentru fiecare cântare se urcă într-un microbuz care pleacă din Oradea spre a ajunge nu se știe unde. Os prin os în, de obicei, peste 10 ore de mers. Și sunt ei, sunt tobele lui Tinu, claviatura lui Tibi, chitările lui Călin, bassul lui Marcel, Marshallul ăla portocaliu, stația de bass. Sunt mulți bani numai în scule…

Dar ei asta fac. Fac muzică pentru că le place și nu fac, chiar nu fac, compromisuri. Și, din păcate, nu trăiesc din muzică.

Ani buni, înainte și imediat după 1990, erau, mai toți, ingineri, angajați pe la companii din Oradea. S-au mai schimbat lucrurile puțin. Dar tot nu trăiesc din muzică.

Călin lucrează, împreună cu fiul lui, la studioul acestuia din urmă.

Ovidiu lucrează, în Reșița, la Telekom.

Tiberiu are o firmă de webdesign.

Leontin are o firmă de consultanță în construcții.

Marcel are o firmă care forjează fier. Da, da, lucrează în fier forjat, clasic, fără suduri, doar cu nituri. Mai face și alte lucruri firma cu pricina, dar mie asta mi-a reținut atenția. Poate și de-aia le iese foarte bine chiar și când trec de pe alternativ pe metal…

Asta fac ei, zi de zi, pentru a trăi. Căci nu trăiesc din muzică, ci pentru ea.

Cândva, vor avea un ban, poate și un caftan. Cândva.

Bunicu cântă rock

De câteva zile, Călin Pop e bunic.

De undeva, din public, Marius, un excelent chitarist și el, parte din sunetul lui Smiley, îl va ține în brațe pe Luca Alexandru, așa cum mulți rockeri își țineau în brațe copiii la acusticul ăsta. Dar Marius va putea spune: “Uite, Luca, bunicu cântă rock!”

Și cât de bine cântă…

Tot ce e bun, oricât de bun, se termină. Până data viitoare. Și o să fii puțin trist, puțin mut. Până când ai să înveți iar să vorbești, să cânți, să fii. Până când ai să redescoperi cuvintele. Celelalte.

Urmărește-ne pe Google News