Roxana avea 2.000 € salariu

În timp ce Roxana încearcă să-şi revină din şoc, căci a pierdut salariul de aproape 2.000 de euro, Nicoleta este în culmea fericirii: “Vă daţi seama cât de mare mi-a fost bucuria când am primit această propunere! În plus, cine n-ar vrea să prezinte alături de Pavel Bartoş? Abia aştept live-ul de marţi seara! Să-mi ţineţi pumnii!”, ne-a spus vedeta, care, paralel cu această muncă, va trebui să fie prezentă şi la repetiţiile emisiunii “Dansez pentru tine”. Se pare că PRO TV a luat această decizie în privinţa Nicoletei Luciu pentru a mai “repara” imaginea acesteia după ce o televiziune din trust a făcut dezvăluiri despre infidelitatea soţului ei, Zsolt Csergo.

O regretă Pavel Bartoş?

Pavel Bartoş avea numai cuvinte de la laudă la adresa fostei sale colege: “Aici, la «Vocea României», eu trebuie să centrez, eu trebuie să dau cu capul, iar Roxana e cea care strigă «Apărăăă, Bartoooş!»”, spunea el, de curând.
În schimb, chiar dacă el făcea munca, nu avea cum să se supere, mai ales că Roxana Ionescu îl pupa la fiecare zece cuvinte. “Am o soţie care înţelege ce se petrece pe scenă. Anca e şi ea actriţă, aşa că ştie dedesubturile unui joc, asta pentru că e şi foarte inteligentă”, mai spunea Pavel Bartoş, care nu putea rezista în faţa bustului impresionant al Roxanei Ionescu şi îi făcea complimente la fiecare două minute.

 
 

Urmărește-ne pe Google News