Silvana Rîciu a devenit astăzi, pentru a treia oară mamă. Vedeta
a mers la spital, încă de la primele ore ale dimineții, iar câteva ore mai
târziu, aceasta a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.
“Am foarte multe emoții. Aseară am și plâns pentru că mi-e frică. Astăzi vine pe lume bebelina, când este și ziua Andradei. Sănătoasă să fie, în rest nu contează”, a spus Silvana Rîciu, la primele ore ale dimineții, în cadrul unei emisiuni, potrivit Spynews.
“Aștept acest moment de 9 luni, probabil o să plâng de fericire, pentru că voi fi foarte emoționat”, a spus soțul vedetei.
Anastasia Maria, fetița celor doi, care a cântărit 3 kilograme și 600 de grame, a venit pe lume în această după-amiază.
“Astăzi plâng de fericire! Dumnezeu ne-a oferit o minune! Bine ai venit pe lume, Anastasia Maria”, a scris Silvana Rîciu pe pagina sa de Facebook.