Silvia Dumitrescu este o cântăreață care face parte din generația de aur a muzicii românești.

Ea a fost căsătorită cu artistul Mircea Dumitrescu, care cu ani de zile în urmă s-a sinucis cu antigel, iar acum este măritată cu Florin Ochescu.

Artista a acordat un interviu pentru Anetna Stars, în care a făcut dezvăluiri despre boala de care suferă de ani de zile.

Silvia Dumitrescu vorbește despre boala de care suferă. „Trebuie să o duc până la capătul vieții”

„Am avut momente de dezamăgire, dar eu sunt o persoană care spun acolo, pe loc, și apoi îmi reiau cursul normal. N-am pus la suflet”, a spus cântăreața.

Se luptă de ani de zile cu o boală cruntă, la care nu a găsit tratament.

„Am o imunotiroidie. este o boală pe care trebuie să o duc până la capătul vieții. Nu are niciun leac. Este o boală autoimună. Trebuie să mă împac cu ideea aceasta. Am și momente când mă simt mai bine, am și momente când îmi dă bătăi de cap, dar… după cum se știe, și acele kilograme în plus pe care le-am căpătat de mult timp sunt din cauza acestui lucru.

Tot metabolismul devine mai lent. Și totul e mai ciudat. rețin lichidele în organism mai mult decât trebuie, deci se îngreunează totul. Sunt momente când nici nu te poți da jos din pat. N-ai energie, ești cumva și într-o mică depresie. Și se pare că ți s-au înecat toate corăbiile. Dar nu durează mult lucrurl acesta. Mi se întâmplă acest lucru la schimbări bruște de temperatură”, a încheiat ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News