Silviu Prigoană a făcut noi declarații după ce scandalul dintre Adriana Bahmuțeanu și George Restivan a izbucnit. Afaceristul a explicat cum au stat lucrurile și de ce a fost nevoit să cheme Protecția Copilului la el acasă. Zilele trecute, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au anunțat că se despart după un an și trei luni de relație. Deși inițial au afirmat că vor merge pe drumuri separate și își vor vedea de viața lor, conflictul a escaladat, iar Silviu Prigoană a fost implicat în acest scandal.
Într-o intervenție telefonică la Știrile Antena Stars, Silviu Prigoană a clarificat situația, după ce fostul partener al Adrianei Bahmuțeanu i-a menționat numele în conflictul cu aceasta.
„Într-o zi de program de vizită, copilul meu a plecat la mămica lui, Maximus, și trebuia să rămână până a doua zi, dar la 9 seara a apărut aici cu un băiețel după el. Eu nu-l cunoșteam pe băiețelul respectiv cine e și care e treaba. Am întrebat: măi, ce e cu băiețelul ăsta? Tu ai venit acasă, ok. Că ne-a dat afară din casă domnul Restivan și a zis să venim aici. Dar nu i-a dat o hârtie băiețelului ăstuia că e de acord să stea la mine și așa mai departe? Eu nu-l cunosc, nu știu cine e.
A zis că nu i-a dat nimic, că i-a dat afară din casă să vină la mine. Ok. Atunci am pus mâna pe telefon, am dat telefon la Protecția Copilului să vină să constate că un băiat străin a venit cu fiul meu acasă și nu l-a interogat nimeni, asta scrie și în procesul-verbal, că nu a fost interogat pentru că nu era supravegheat de tutore. L-a întrebat: ce cauți aici? Că ne-a trimis domnul Restivan. Ok. Cu asta s-a încheiat toată povestea cu Protecția Copilului, dar trebuia să am un document prin care eu mi-am permis să țin copilul noaptea la mine”, povestește Silviu Prigoană, potrivit spynews.ro.
„Au fost dați efectiv afară din casă că băiatul cel mic al meu l-ar fi bătut pe băiatul lui”
Omul de afaceri a declarat că George Restivan i-ar fi dat afară din casă pe cei doi băieți, după ce fiul său l-ar fi bătut pe fiul lui George.
„Au fost dați efectiv afară în casă că băiatul cel mic al meu l-ar fi bătut pe băiatul lui și ca să aplaneze conflictul, cu toate că eu m-am mirat, de ce nu mi-a dat afară copiii mei, amândoi, de ce l-a dat pe fiul lui afară din casă și l-a ținut pe cel mic acolo? Asta a fost succesiunea lucrurilor pe care a uitat să le menționeze domnul Restivan”, a mai spus Silviu Prigoană la Știrile Antena Stars.
„Copilul a venit la mine fără niciun înscris din partea părinților”
Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu consideră că a procedat corect în momentul în care s-a trezit la el acasă cu un copil pe care nu-l cunoștea.
„Copilul a venit la mine fără niciun înscris din partea părinților, și atunci, eu ca să mă pun la scut, neștiind că la un moment dat cineva o să facă circ pe tema asta, am chemat Protecția Copilului să constate că există un copil străin la mine în casă și că părinții nu i-au dat acordul. Dacă cineva are altă poveste, găsiți procesul-verbal la Protecția Copilului Sector 3”, a mai spus omul de afaceri.