Silviu Prigoană a mărturisit pentru Impact.ro că nu îl cunoaște pe viitorul soț al Adrianei Bahmuțeanu și că nu l-a văzut întâmplător nici măcar o dată. El îi urează fostei soții să fie fericită în noua căsnicie. „Îi urez Casă de piatră! Să fie sănătoasă și să se bucure de viață. Asta și-a dorit, asta a găsit! Sper ca de data asta a și nimerit!”, a explicat omul de afaceri, după care a mai adăugat.
„Personal, îmi doresc ca toată lumea să fie fericită. Mi se pare că logodna aceasta e un lucru minunat. Și spun asta din toată inima!”, a mai declarat Silviu Prigoană.
Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu s-au căsătorit de cinci ori și tot de atâtea ori s-au despărțit, ultimul divorț fiind în primăvara lui 2015. Rodul iubirii lor sunt cei doi copii pe care îi au împreună, Eduard și Maximus, care acum locuiesc cu tatăl lor, dar au o relație foarte bună și cu mama.
Ei au fost prezenți în biserică, la logodna Adrianei Bahmuțeanu cu George Restivan. Băieții au fost cei care au ținut lumânările. Vedeta a fost întrebată ce părere au copiii ei despre căsătoria ei și a spus cu zâmbetul pe buze că e fericită de noua etapă din viața ei, mai ales că băieții ei o susțin.
„Foarte bine, să știi că s-au bucurat, chiar i-am întrebat ce părere ar avea dacă m-aș căsători și au zis că ar fi foarte tare ideea și că abia așteaptă să vină la nuntă. Deci le-a plăcut”, a spus vedeta pentru România TV.
Adriana Bahmuțeanu, planuri mari alături de viitorul soț
Îndrăgostiții vor să organizeze cât mai curând cununia civilă, căci logodna în biserică au făcut-o deja în prezența nașilor și a copiilor lor, vor să facă nunta cu o petrecere grandioasă, dar și să devină părinți.
Adriana Bahmuțeanu spune că ar mai face și zece copii, dacă ar putea. „Asta ne-am dorit, un drum al vieții împreună (…). Cu familia, cu nașii și cu prietenii apropiați. Și la nași a fost la fel, ei s-au cunoscut și s-au căsătorit foarte repede și noi la fel. O să urmeze și cununia civilă și o nuntă frumoasă cu toată lumea, dar vrem să le pregătim din timp, nu mai vrem balamuc și agitație. Nu s-a schimbat nimic, decât că azi am avut emoții. Da, aș avea răbdare, asta mi-am dorit tot timpul, o familie și un copil. Dacă aș avea o putere aș face și zece, nu unul, dar e cam greu zece, dar măcar unul și bun și împreună cu băieții noști să-l creștem pe cel mic”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, la Antena Stars, chiar în ziua nunții, scrie Spynews.