După câteva luni în care a fost rezervat în declaraţii, Silviu Prigoană a schimbat tactica. Omul de afaceri spune că s-a „făcut al dracu’” şi răspunde acuzaţiilor aduse de fosta soţie.
„Nu am de ce să am un sentiment de vinovăţie. Eu nu mă simt vinovat cu absolut nimic. Că a fost nefericită lângă mine şi a plecat asta e, e o ţară liberă, fiecare face ce vrea. Nu îmi aduc aminte să fi avut un limbaj violent. Îmi pare rău. Astea sunt nişte lucruri pe care le invocă avocaţii în procesele de divorţ. Eu nu îmi aduc aminte să-mi fi bătut copiii vreodată, nici copiii nu îşi aduc aminte, că altfel nu mai veneau cu drag la mine. Adriana a fabulat foarte mult, m-a porcăit peste tot şi a spus numai şi numai adevărul.
Eu pot face cu probe totul, inclusiv cu faptul că divorţul nostru s-a pronunţat pe 23 ianuarie, iar ea a apărut alături de alt bărbat pe 1 ianuarie. Nu a mai putut aştepta fata. Eu m-am împrietenit cu cineva pe 6 martie. Pot dovedi că nu am avut nicio relaţie şi pot demonstra cu camerele de supraveghere. Eu m-am ocupat de copii acasă, eu mă jucam cu ei până la 10 seara şi bona poate confirma acest lucru. Adriana venea acasă de la muncă la ora 7, 8 seara.
Din ce a spus Adriana, 90% sunt neadevăruri, 10% exagerări. Nu o urăsc, nu o dispreţuiesc, e mama copiiilor mei. Ea se dispreţuieşte singură prin ceea ce face. Nu mă interesează relaţia ei. Îi doresc să fie fericită.A avut tot ce şi-a dorit, şi-a bătut joc de viaţa ei, iar zâmbetele ei nu arată fericire”, a spus Silviu Prigoană, joi, pentru emisiunea „Un show păcătos”, de la Antena 1.
Bahmu şi Prigoană, un cuplu cu năbădăi: patru nunţi, patru divorţuri
Divorţul dintre Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi Silviu Prigoană (50 de ani) a fost pronunţat la sfârşitul lunii ianuarie, de Judecătoria Sectorului 3 din Bucureşti. Cea de-a patra căsătorie dintre cei doi a fost desfăcută din culpă comună, iar cei doi copii ai cuplului rămân la mamă. Povestea de dragoste dintre Silviu şi Adriana a început în anul 2003, când ea, jurnalistă fiind, s-a angajat la Realitatea TV, unde el era acţionar. Iar prima întâlnire nu a fost deloc una obişnuită.
„Când am intrat prima dată la el în birou, mi-a spus că sunt îmbrăcată ca o curvă şi să plec. Apoi, m-a chemat înapoi şi m-a pus să fac o emisiune. Am simţit că mă place, însă l-am evitat mult timp, deoarece încă era însurat. După ce am acceptat să mă întâlnesc cu el, s-a mutat la mine din prima noapte”, spunea Bahmu. Din nefericire, prima căsnicie a durat cât luna de miere.
În 31 ianuarie 2004 a avut loc a doua nuntă a celor doi, la Las Vegas. La trei luni de la a doua căsătorie însă, Silviu Prigoană a intentat un nou divorţ, dar la scurt timp s-a răzgândit şi a renunţat. La puţin timp, în august a introdus iarăşi acţiunea de divorţ care s-a finalizat în toamna anului 2004.
Nici cea de-a treia nuntă, care s-a petrecut în vara lui 2005, nu a fost cu noroc, căsnicia terminându-se în 2007.
Adriana şi Silviu s-au cununat pentru a patra oară în 2009, chiar în ziua în care vedeta a împlinit 35 de ani. De data aceasta, ea l-a cerut în căsătorie şi, însărcinată în cinci luni, a acceptat să poarte numele lui Prigoană. În mariajul lor au apărut Mihai Maximus şi Eduard Gabriel.
Înainte de a deveni un cuplu, atât Adriana, cât şi Silviu au mai fost căsătoriţi. Adriana, o singură dată, iar Prigoană, de două ori. Prima lui soţie s-a stins din viaţă cu 15 ani în urmă, ea fiind mama celor doi fii ai lui Prigoană, Honorius şi Silvius. Afaceristul s-a căsătorit iar în 1997, dar în 2002 a divorţat, pentru că a doua lui soţie nu-şi dorea copii.