Duminica aceasta, la “DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, de la ora 15.00, facem, printre altele, o mică călătorie în timp, în istoria Televiziunii Române, asta pentru că sosesc la noi, cu istorii interesante, cu lecții despre profesia aceasta, cu experiențele lor, trei simboluri – CRISTIANA BOTA, CORNELIUS ROȘIANU și CORINA DĂNILĂ. Toți trei au definit televiziunea și-au construit, în ani, numeroase etape și povești. Ne vor spune ce fac astăzi, ne vor spune cum poate fi salvat publicul și televiziunea de incultură. Cornelius Roșianu va recita, iar Corina Dănilă și Fuego au pregătit un moment emoționat, cu versuri spectaculoase scrise special pentru ei de poeții Narcis Avădănei și Ioan Voicu.
Sosește la noi și KEO, unul dintre artiști speciali ai noi generații, și el fiind fiul unei alte legende a televiziunii, Ion Mustață. Acesta ne va povesti de ce a ales să stea in Romania după ce s-a format în străinătate, cum a reușit să se mențină și ne va cânta celebrul său șlagăr. Vom aduce un omagiu de cinste marelui Constantin Drăghici. Minunata ALINA NEGOIASĂ de la ALESIS, cu voce sa specială, puternică, sensibilă, ne va cânta alături de Fuego o piesă emblemă din repertoriul unuia dintre cei mai iubiți artiști români. Totodată, în premieră, Alina lansează la noi un cântec de dragoste profund, cu versuri pe măsură!
Celebrul artist DAMIAN DRĂGHICI sosește la noi cu echipa sa de profesioniști și ne-a pregătit momente speciale, dar și o demonstrație de virtuozitate la nai, instrumentul care l-a făcut celebru în lume. Un exemplu de forță, de continuitate, de luptă cu viață ne va oferi și MONICA RADU, o tânără excepțională, care la 20 de ani a suferit un accident și a rămas complet paralizată. Deși i-a fost greu, a mers, cu demnitate, mai departe. S-a ridicat, a zâmbit, a făcut trei copii, a studiat, lucrează într-o multinațională, face bine celor din jur și inspiră prin atitudinea ei pozitivă. Nu ratați această ediție, în care ne vor fi alături băieții de la Supermarket, dar și baletul condus de Florin Mariș!