„Am foarte mare grijă la alimentație, să fie totul cu măsură, e foarte importantă cantitatea”, a spus Simona Florescu despre felul în care are grijă de corpul său, potrivit Spynews.
Simona Florescu petrece ziua de naștere înconjurată de familie. „Tot la malul mării, de 6 ani la malul mării. Mulțumesc lui Dumnezeu că încă sunt sănătoasă, anul acesta am avut-o colegă de scenă și pe Ioana mea, a fost bucuria și mai mare, senzația serii este Anastasia.
Ea mărturisește că e fericită că a venit și ginerele ei și că astăzi vor putea să petreacă împreună ziua sa de naștere, dar și ziua lui onomastică, căci astăzi se sărbătoresc Sfinții Adrian și Natalia.
Mie niciodată nu mi-a plăcut să-mi sărbătoresc ziua de naștere, sunt foarte mulți prieteni care au venit din București și urmează să mai sosească. Sunt fericită că mi-a venit ginerele, a venit Adrian, e cel mai frumos cadou de ziua mea. Petrecem împreună cu toată familia”, a mai zis Simona Florescu.