Simona Florescu susține că Anastasia, nepoata sa, este foarte talentată. La doar doi ani, micuța cântă și dansează! Mai mult, aceasta nu este străină de spectacolele bunicii sale, la care a și fost, de mai multe ori. Artista și-a propus chiar să facă o piesă împreună cu fetița și a promis că se va ocupa de ea.

„E fantastică. Dansează belly-dance și are scheme, copiază de pe youtube, urmărește cu atenție toate detaliile, cu bănuți, franjuri. Îi place să și cânte. Când sunt pe scenă, de multe ori, cântă cu mine. Am promis că o să mă ocup de ea și o să o învăț. Vreau să facă și pian, dacă va dori și ea. Voi face și canto cu ea, văd că e pasionată. Chiar și un duet. Nu o poți păcăli cu un microfon de jucărie, știe cum e cel adevărat”, a declarat Simona Florescu pentru Libertatea.

Ar vrea să stea mai mult cu ea

Cântăreața e topită după cea mică și spune că și-ar dori să stea mai mult cu ea, doar că joburile nu-i permit acest lucru: ”Nu petrec atât de mult timp cât îmi doresc. Atât cât pot, sunt însă lângă ea și lângă fiica mea”.


Citește și:

Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!

 

Urmărește-ne pe Google News