Simona Gherghe se împarte între familie și carieră, iar de multe ori reușește să le îmbine perfect. Prezentatoarea show-ului matrimonial „Mireasa” este căsătorită cu Răzvan Săndulescu de mai bine de 6 ani și ca în orice familie și între ei mai apar neînțelegeri.

Într-un interviu pentru Playtech.ro, vedeta de la Antena 1 a vorbit despre familia ei, dar și cum s-a schimbat viața de cuplu de când a devenit mamă.

„Sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat la noi, dar ce am remarcat eu așa în evoluția nostră ca și cuplu este că am ajuns să facem o echipă foarte bună. Nu că înainte nu am fi făcut, dar am foarte mare încredere în el. De exemplu, acum el e cu copiii acasă, știu că ei sunt pe cele mai bune mâini. Suntem o echipă și funcționăm ca atare, sigur că avem și divergențe mai ales în ceea ce privește educația copiilor. De obicei aici sunt meciurile cele mai mari, dar sunt ei în primul rând care sunt liantul ăsta atât de frumos între noi și ne este foarte bine așa cum ne e în această formulă.”

Simona Gherghe știe că se poate baza oricând pe soțul ei, care de multe ori stă cu cei doi copii atunci când ea este plecată la filmări sau la evenimente. Ana, fiica cea mare a vedetei, a început să spună că își dorește să fie prezentatoare atunci când va crește.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

„Ana spune că și-ar dori să fie prezentatoare, dar, pe de altă parte, nici nu a văzut alte profesii. E drept că ea are așa niște înclinații artistice, îi place foarte mult să danseze, mai spune uneori că vrea să fie actriță, dar încă e foarte mică, are 6 ani, are o groază de timp să își aleagă ce o să-și dorească”, a povestit Simona Gherghe.

simona-gherghe-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Simona Gherghe a ales învățământul privat pentru cei doi copii

Moderatoarea emisiunii „Mireasa” a ales învățământul privat pentru cei doi copii. Simona consideră că școala de stat are multe lipsuri și nu se ridică la nivelul așteptărilor ei. „Pentru sistemul privat și la școală tot în sistemul privat – Ana este în clasa pregătitoare – pentru că sunt foarte multe lucruri care nu ne plac la sistemul de învățământ de stat. Vreau un mediu mai controlat și mai stabil pentru copiii noștri și de fapt pentru asta muncim.”

Și a continuat: „Nu, studiază în română. Fac și engleză. Nu am mers pe curriculă britanică. Deocamdată mergem după curriculă românească și sper să fie ok.”

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

„Am momente când nu mănânc seara pentru că nu mai am timp”

Simona Gherghe are un program foarte încărcat și regretă că nu poate ajunge la sală. Nu face sacrificii pentru a se menține și mărturisește că și-ar mai dori să slăbească foarte puțin.

„Nu, nu fac niciun sacrificiu. Îmi pare foarte rău că nu ajung la sală, dar nu mai am timp și de sală. Probabil că am momente când nu mănânc seara pentru că nu mai am timp să mănânc seara. Seara e un program așa haotic, copiii vin de la școală, grădiniță, ieșim cu ei afară, hai cu baia, hai cu somnul și mă trezesc că adorm și eu cu ei și aia e, sar peste cină practic. (…)

Mai am așa, simt așa pe mine dacă mă mai îngraș câte 2-3 kilograme, le corectez așa, mănânc mai puțin, nu mai mănânc pâine, nu mănânc dulce, dar așa nu am avut niciodată probleme cu kilogramele în plus. Din punctul ăsta de vedere am fost o norocoasă.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

Any0205   •   19.09.2023, 20:10

In toate familiile sunt și neînțelegeri!

Shushu12   •   19.09.2023, 11:18

Nu exista perfectiune! Este perfect normal sa mai existe si necazuri

Andreeafunduc   •   18.09.2023, 00:54

Eh, la toti se intampla neintelegeri. Depinde cum le gestionezi

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI