Prezentatoarea de la Antena 1 e căsătorită de ani de zile cu Răzvan Săndulescu. Împreună au doi copii, pe Ana și pe Vlad, dar nu se mai gândesc la al treilea. Simona Gherghe a recunoscut pe Instagram că a avut două sarcini dificile și că nu mai are voie să o aibă și pe a treia.

Fanii au întrebat-o în mediul online pe vedetă: „Vă mai doriți un copil în viitor?”, iar ea a răspuns: „Nu, suntem în formulă completă. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii”, a declarat Simona Gherghe, conform click.ro.

simona-gherghe-familie-copii-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tot pe Instagram, urmăritorii ei au fost curioși să afle cum se împacă copiii ei. „Ana a fost geloasă pe fratele ei? Că eu abia am născut și am băiețelul tare gelos”, a întrebat o mămică. Răspunsul Simonei Gherghe a venit imediat: „Da, a fost. Și acum au amândoi momente de gelozie. Dar primele luni chiar au fost extrem de grele. Chiar dacă noi am pregătit-o, era încă mică, probabil nu se aștepta să vină un bebeluș care să i-o răpească pe mami.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Pur și simplu nu suporta să-l vadă la sânul meu, își acoperea ochii cu mânuțele. iar eu plângeam și mă simțeam vinovată. A fost cea mai dificilă perioadă. Am avut, însă, răbdare. Și cu multă iubire am depășit greul, iar acum se iubesc foarte mult”.

„O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată”

Într-o postare de acum câteva săptămâni pe Facebook, Simona Gherghe a dezvăluit cât de mândră e că a făcut doi copii. Ea nu a cunoscut și nu va cunoaște niciodată iubirea pentru un frate sau pentru o soră. „Nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Orice ieșire vine la pachet cu un mare cumul de stres. Nu-mi plac mondenitatile, ceea ce, pentru profesia mea, nu e tocmai un lucru bun. Am tot căutat să văd de unde mi se trage. Sigur, o fi și în firea mea. Dar mai e de la ceva.

Am fost copil singur la părinți. În copilărie, carevasazica, m-am jucat mai mult singură. Ieșeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de școală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură. Cu păpușile, de-a învățătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi așteptăm pe ai mei de la muncă. Nu prea știam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit și eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine și să vină toate spre tine…

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Și iată-mă, acum, adult fiind, martoră unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Știu cum e să-ți iubești bărbatul, cum e să-ti iubești până la adorație copiii, dar nu știu ce simt frații unul pentru altul. Mă uit la Ana și Vlad, îi văd cât sunt de legați, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineața. Îi văd cum se joacă, cum se și bat, cum interacționează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aș fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Și totuși sunt #mamadedoi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viață! Iubirea de frate și sora… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi.”, a explicat prezentatoarea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Un cardiolog cu experiență a dezvăluit ce să faci ca să ai un somn odihnitor și să nu te trezești obosit. Ce nu trebuie să ții în dormitor
FANATIK.RO
Un cardiolog cu experiență a dezvăluit ce să faci ca să ai un somn odihnitor și să nu te trezești obosit. Ce nu trebuie să ții în dormitor
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Observatornews.ro
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI