Simona Gherghe lipsește zilele acestea de la cârma emisiunii „Mireasa”, difuzată pe Antena 1. În locul ei va prezenta show-ul matrimonial Gabriela Cristea, care moderează „Mireasa - Capriciile iubirii”, la Antena Stars.
În ediția de ieri, 27 aprilie, Simona Gherghe a anunțat la „Mireasa” că va lipsi în zilele de 28, 29 și 30 aprilie de pe micul ecran, scrie a1.ro. Gabriela Cristea este cea care îi ține locul și de data aceasta.
Se știe că nu este pentru prima dată când Cristea îi ține locul lui Gherghe la Antena 1, așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva luni, când Simona a fost infectată cu COVID-19 și a fost nevoită să stea acasă, în izolare, să se refacă.
Invitată în urmă cu câteva zile la Observatorul Antenei 1, Simona Gherghe a dezvăluit că în această perioadă va pleca alături de soțul său, Răzvan, într-o vacanță departe de țară, în Londra.
„Plecăm în delegație în vacanța de 1 mai la Londra”, a declarat Simona Gherghe la Observator. Se pare că după ce a petrecut Paștele în familie, în România, prezentatoarea a ales ca în vacanța de 1 Mai să călătorească în străinătate.
Emisiunea „Mireasa” e difuzată la Antena 1 de luni până vineri, de la ora 15.00. Sâmbăta, show-ul matrimonial apare pe post de la ora 13.30.
La Antena Stars, „Mireasa – Capriciile iubirii”, emisiunea care o are la cârmă pe Gabriela Cristea, e difuzată în fiecare seară, de luni până vineri, de la 19.30.