Simona Gherghe spune că încă resimte orele nedormite și stresul din primele luni de viață ale Anei. Spre norocul ei însă, vioiciunea copilei a ținut-o și o ține în priză, iar asta înseamnă că a topit kilogramele, iar acum, e suplă și are un tonus excelent. N-a fost nevoie să țină regim, să se înfometeze sau să tragă tare la sală, Ana Georgia i-a fost suficientă ca să-și recapete silueta!

„Mănânc foarte mult, dar am noroc cu Ana, fetița mea, care a descoperit alergatul și de când a descoperit alergatul, nu se mai oprește. Este argint viu, trebuie să fim cu ochii în o mie de direcții după ea”, ne-a povestit Simona, completând că poate și din această cauză nu se gândește încă să o ia de la căpăt cu un alt copil: „Stai să-mi revin. A făcut pe 23 septembrie un an și patru luni… stai să-mi revin. A fost foarte greu anul acesta. Este minunat, este cea mai frumoasă chestie care ni se putea întâmpla în viața asta, dar pe lângă faptul că este atât de frumos, e și foarte greu și resimt anul ăsta și o mai amânăm un pic”.

Simona Gherghe mai vrea un copil, dar vrea să mai crească fiica ei

În cazul în care cel de-al doilea bebeluș va apărea mai devreme decât preconizează părinții lui, Simona ne-a mărturisit că nu va repeta aceleași greșeli pe care le-a făcut cu primul copil și că va încerca să fie mult mai relaxată. „Acum sunt OK, am prins experiență, dar în primele luni a fost foarte obositor, pentru că nu prea aveam încredere în nimeni, adică trebuia să fiu eu non-stop cu Ana și ea nu dormea noaptea că trebuia să o hrănesc, s-o schimb, o și alăptam, pentru că am alăptat-o patru luni și nu dormeam nici ziua, când dormea ea, pentru că trebuia eu să fiu tot timpul cu ochii pe ea… Asta m-a epuizat și dacă ar fi să repet experiența, nu aș mai face greșeala asta. În primul rând, aș avea încredere în mama mea, care e cu noi de când s-a născut Ana și este cea mai de încredere persoană pe care puteam să o avem lângă noi”, a completat prezentatoarea emisiunii „Acces direct” de la Antena 1. Până când se va mări familia, Simona și soțul ei, Răzvan, vor să profite cât mai mult de micuța lor și să încerce să fie cei mai buni părinți: “Mi se pare mai simplu acum, de când a învățat să meargă. Toată lumea m-a speriat că nu o să mai avem liniște când o să înceapă să meargă. Nu e așa. E mai bine. În primul rând, are și ea independență, are și ea libertate și altfel trăiește toate lucrurile astea și trebuie să-i dăm încredere în ea. Am început să ne înțelegem cu ea, adică dacă-i spun ceva, înțelege, în curând o să și vorbească”.

VIDEO: Cosmin Nistor


VIDEO EXCLUSIV/ Cum a scos Andrei Aradits „vedetismele” din fiu-său, care de doi ani a apucat-o pe calea actoriei. „I-am dat la temelie”

 
 

Urmărește-ne pe Google News