Simona Gherghe pleacă de la Acces Direct și intră în concediu prenatal. Prezentatoarea TV se află de 15 ani la Antena 1, iar începând de astăzi va intra într-un concediu mai lung, timp în care va sta alături de micuța ei, care va veni în curând pe lume.

Simona Gherghe pleacă de la Acces Direct și va naște în curând

„E aproape miezul nopții și nu am somn. Mă încearcă tot soiul de sentimente și nostalgii. Va fi ultima emisiune, înainte de lunga pauză de maternitate. O pauză pe care mi-o doresc, pentru că mă așteaptă cea mai intensă și mai frumoasă experiență din viața mea. Știu, simt deja. Asta nu înseamnă că n-am un nod în gât. De 15 ani, zi de zi, o bună parte a vieții mele s-a derulat pe platourile Antenei 1, opt ani, la Observator, șapte ani, la Acces Direct. 15 ani pe care îi împlinesc acum, în aprilie. Aveam 23 de ani când am intrat pentru prima dată în platoul știrilor să dau o probă, îmbracată cu sacoul Sandrei Stoicescu (un sacou roșu, n-o să-l uit niciodată). O săptămâna mai târziu, eram angajata Antenei 1, cu două jurnale zilnic de prezentat. Habar n-aveam atunci că va fi o relație atât de lungă. Am crescut încet, în ritmul meu, nu mi s-a întâmplat nimic peste noapte, nimic fără muncă multă, am avut ani întregi în care n-am avut weekenduri, nici vacanțe. E o profesie în care e mult consum și, dacă nu e pasiune, nu e nimic. Căci nu poți minți publicul. Nu poți să porți o mască.

Eu am ales Antena 1, iar Antena 1 m-a ales. O perioadă voi fi lângă fetița mea care se va naște în curând. Vă mulțumesc și ne revedem curând. La Antena 1  Fiindcă asta-i televiziunea cu suflet”, ascris Simona Gherghe pe blogul personal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News