“Întoarcerea mea pe sticlă vine după o pauză de aproape un an şi jumătate, timp în care am fost alături de copiii mei, Ana şi Vlad.

Acum sunt măricei, aşa că e momentul să revin pe un interval (14.00 – 16.00) care îmi permite să fiu, în continuare, o mamă extrem de implicată în viaţa copiilor mei. Iar revenirea o fac în stilul meu: cu un gen de program de televiziune pe care nu l-am mai făcut în cei 18 ani de televiziune. N-am în portofoliu niciun reality-show.

Acum mai puţin de un an, când colegii mei mi-au propus noua Mireasa, am spus că nu sunt pregătită să mă întorc, pentru că Vlad, mezinul meu, avea doar câteva luni şi, deci, mult mai multă nevoie de mine.

Iată-mă, acum, la cârma acestei emisiuni care, cu siguranţă, mă va scoate din zona de confort!”, mărturiseşte Simona Gherghe.

Simona Gherghe nu este străină de formatul emisiunii

În tot acest timp, Simona a studiat îndeaproape formatul şi ştie exact la ce să se aştepte.

“Sunt pasionată de psihologie şi experimentul acesta social va fi extrem de interesant. Concurenţii, fete și băieți, care se vor vedea pentru prima oară în gala de pe 5 septembrie, sunt tipologii diferite, provin din medii diferite şi au pregătire profesională diferită.

Cu toate acestea, vor trebui să convieţuiască, vreme de 4 luni, într-o casă din care nu vor putea ieşi, în speranţa că îşi vor găsi jumătatea – căci asta este marea miză!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Nu va fi simplu pentru mine, căci voi fi singura lor legătură cu lumea exterioară. Pentru ei va fi şi mai dificil, chiar dacă vor locui într-o casă absolut spectaculoasă! Aşa că vă invit în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00 şi sâmbătă de la ora 13.30 să-mi fiţi alături în această aventură!”, a mai completat Simona.

 
 

Urmărește-ne pe Google News