Simona Gherghe s-a căsătorit în secret! Când a avut loc evenimentul – EXCLUSIV în VIVA! de noiembrie

O familie fericită! Când fetița lor a împlinit un an, Simona Gherghe și Răzvan Săndulescu au decis să se căsătorească religios, într-un cadru de poveste, nunta lor fiind total altfel decât am văzut, până acum, la vedetele autohtone. Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1 a acceptat să vorbească în exclusivitate despre cel mai fericit eveniment al vieții ei de cuplu, special pentru numărul din noiembrie al revistei VIVA! Vă prezentăm mai jos un scurt fragment din interviul exclusiv pe care vedeta l-a acordat revistei VIVA!, în care vorbește în premieră și cu maximă sinceritate despre viața ei de familie.

În vara acestui an, ați ales să faceți nunta în secret. Cum s-a desfășurat totul? Cine a pus evenimentul la cale?
Tu îi spui în secret, eu îi zic discret, cã n-am fãcut niciun efort sã nu se afle. Totul a pornit de la ziua lui Rãzvan, care e pe 4 iulie. Ne gândisem sã organizãm o micã petrecere la piscinã. Şi, dacã tot am chemat prietenii şi familia, am zis sã ne şi cununãm religios. Aşa cã asta a fost! Nimic complicat, nu m-am dat peste cap sã organizez cine ştie ce, a fost o petrecere relaxatã.

Te văd foarte relaxată, bănuiesc că nu ai fost o „bridezilla”…
Deloc (râde). Oricum, mi-e groazã de petrecerile mari, cu sute de invitaţi, unde bieţii miri nici nu apucã sã mãnânce… Cred cã de-asta am şi amânat atât de mult nunta, ca sã evitãm sã fie ceva tradiţional.

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator

Numărul de noiembrie al revistei VIVA! este disponibil începând de joi, 1 noiembrie, la toate punctele de difuzare a presei, din București și din țară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.