În urmă cu aproximativ 11 ani de zile Simona Gherghe și Răzvan Săndulescu s-au afișat oficial împreună, ca un cuplu. În anul 2017, cei doi s-au căsătorit civil, iar cununia religioasă au făcut-o în 2018. Împreună au și doi copii, o fetiță și un băiețel pe care prezentatoarea nu îi arată așa de des.

Acum, invitată în podcastul lui Teo Trandafir, Simona Gherghe a spus cum l-a cunoscut pe Răzvan Săndulescu, prin intermediul unei colege. „A intrat Răzvan în viaţa mea în momentul în care eu am fost pregătită. Cătălin, care este şi prietenul nostru, şi naşul copilului nostru, avea o prietenă care era colega mea.

Simona Gherghe: „Răzvan m-a văzut la televizor şi îi plăcea de mine”

Răzvan m-a văzut la televizor şi îi plăcea de mine. Şi colega mea, ca să îi facă o surpriză lui Răzvan, de ziua mea, l-a dat pe Răzvan la telefon să vorbească cu mine. Eu, arogantă cum eram, şi rece, eram: «Ce naiba vorbesc cu omul ăsta? Nu îl cunosc».

Am fost aşa… foarte, foarte rece. După ce a fost scandalul la Acces şi eu eram dărâmată, mi-a scris pe Facebook şi mi-a zis: «Bună! Eu sunt băiatul ăla, prieten cu Elena şi cu Cătălin, şi uite, lucrez în consultanţă şi aş vrea să îţi dau nişte sfaturi. Îmi imaginez că este foarte greu prin ce treci».

Ei fac şi management de criză. Şi mi-a dat nişte sfaturi atunci. Şi am început să vorbim. Am vorbit foarte foarte mult până să ne întâlnim. Cred că o lună, două, mult mult”, a spus Simona Gherghe, conform Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Vedeta a recunoscut că atunci când apare la TV nu mai e timidă, așa cum e ea în realitate. „Soțul meu îmi spune: Nu știu, probabil simțim noi așa o nevoie să ne dedublăm, dar eu cred că vine tot din timiditatea noastră”, a mai zis Simona Gherghe.

Simona Gherghe a lucrat la „Acces Direct”, dar și-a dat demisia

Simona Gherghe, în vârstă de 46 de ani, a prezentat timp de 9 ani emisiunea „Acces Direct”, difuzată la Antena 1. Vedeta a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a anunțat că renunță la emisiune, însă până acum, ea nu a dat detalii despre motivele care au dus la această decizie. Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Simona a dat detalii neștiute din cariera ei.

„Atât am rezistat. E un format solicitant și controversat, greu, apăsător. Atât am putut duce sufletește. După ce l-am născut pe Vlad, le-am spus că eu nu mai pot face formatul, dar că aș putea să mă întorc dacă schimbăm totul acolo: și formatul, și numele. S-o luăm de la zero. Ei au considerat că încă are potențial, așa că l-au păstrat în grilă.

Și, după cum se vede, formatul face cifre și are fanii săi și azi. Mi-am dorit mai multă liniște și mai mult timp pentru familie. De altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat «Mireasa» a fost faptul că pot să am diminețile și după-amiezile libere, să mă pot ocupa de Ana și de Vlad”, a declarat Simona Gherghe pentru Viva!

Urmărește-ne pe Google News