Ieri, chiar de la miezul nopții, Simona Halep a primit felicitări pentru vârsta sa. Seara și-a petrecut-o alături de persoanele dragi, alături de familie, de fratele și cumnata ei. Toți i-au dăruit sportivei flori. Într-o imagine postată de Simona pe Instagram, aceasta apare înconjurată de buchete mari de trandafiri roz, albi, portocalii.
Jucătoarea de tenis are zâmbetul pe buze, sugerează că a avut o zi exact așa cum și-a dorit. Și ținuta pe care o poartă în fotografie atrage atenția. De ziua ei, Simona Halep a îmbrăcat o rochie de la celebrul brand Gucci. Articolul vestimentar valorează aproximativ peste 1.500 de euro, după cum a aflat Libertatea.
Pe Facebook, Simona Halep a postat un mesaj în care a mulțumit celor care i-au urat „La mulți ani!”. „Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele frumoase cu ocazia zilei în care împlinesc 30 de ani. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru sprijinul vostru și pentru că sunteți parte din călătoria mea”, a scris constănțeanca, într-un mesaj postat în limba engleză.
Chiar de ziua ei, Ion Țiriac i-a făcut o surpriză Simonei Halep. Cei doi s-au întâlnit în București, iar afaceristul i-a adus un tort Simonei, cei doi fotografiindu-se în timp ce savurau un pahar de șampanie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!