Simona Halep s-a întors astăzi în țară, iar la sosirea pe aeroport a fost așteptată de sute de fani. Alături de aceștia s-au aflat și părinții sportivei, care abia așteptau să-și strângă fiica în brațe.
„Nu mă așteptam să fie atâta lume, să vină să mă vadă la aeroport. La aceste turnee am avut o deplasare foarte bună pentru interioul meu, pentru încrederea mea. Am câștigat cel mai important trofeu al carierei și sper să câștig un titlu și mai mare. Trebuie să mă bucur și să-mi iau încredere din aceste turnee”, a declarat Simona Halep.
Simona a declarat nu va evolua în întâlnirea României cu echipa Canadei, din play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup.

„Este foarte greu să merg să joc în Canada, sunt obosită, am obligaţii la Stuttgart, dacă era în Europa mă duceam cu mare drag. Eu zic că avem prima şansă, Irina (n.r. – Irina Begu) este în formă bună şi la dublu avem echipă bună. Îmi pare rău că nu voi fi cu ele, dar voi fi cu sufletul acolo”, a declarat Halep.
Simona Halep a revenit, sâmbătă, în România, după ce a participat la turneele de la Indian Wells (unde a câştigat titlul) şi Miami (la care a fost eliminată în semifinale).
Foto-Dan BistrițeanuVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News