În cadrul unui interviu acordat pentru emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, Ilie Năstase a fost întrebat ce face de ziua actualei soții, Ioana Simion, care pe 15 septembrie face 46 de ani. Acesta nu a evitat răspunsul și a zis că a fost invitat la cununia Simonei Halep. Se pare că celebra sportivă și Toni Iuruc își vor oficializa relația pe 15 septembrie.
„De ziua Ioanei, pe 15 septembrie, eu am primit deja un telefon de la Simona Halep, care mi-a zis că face cununia cu soțul ei la Constanța! Așa că suntem invitați acolo”, a declarat Ilie Năstase, la Kanal D.
De curând, Simona Halep a obținut o victorie în primul tur de la US Open, chiar dacă a avut probleme medicale.
Povestea de dragoste dintre Simona Halep și Toni Iuruc
Se știe că logodna Simonei Halep a fost anunțată în luna iunie, atunci când sportiva a mărturisit că este foarte fericită să accepte cererea în căsătorie a partenerului său de multă vreme, Toni Iuruc. Cei doi au o relație din anul 2018 și au făcut-o publică în 2019.
„A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine.
Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte frumos din viața mea”, povestea Simona la momentul respectiv.