“Nu mă consider celebră. Notorietatea mea a crescut cumva şi din pricina materialelor negative la adresa mea, difuzate în presă de ziarista Eveline Badea (…) Această femeie care a inventat o mie de poveşti despre mine nu s-a potolit nici până-n ziua de azi. Noroc că n-o mai crede nimeni. Cât am fost însărcinată, a sunat toată presa că eu nu sunt gravidă şi că port perne în loc de burtă. Şi că eu n-am cum să nasc un copil, că l-am cumpărat. Şi-acum îmi trimite mailuri că fetiţa e «cumpărată cu bani europeni ». Dacă poţi să-ţi imaginezi! Îmi trimitea mail-uri în care-mi blestema copilul şi-mi scria că am un animal în burtă (…). Dar n-o urăsc, să ştii! Şi nici nu-i doresc răul”, s-a destăinuit Simona Pătruleasa în revista Tabu. Mai mult, prezentatoarea ştirilor de la Kanal D susţine că o compătimeşte pe Eveline: “Săraca! (…) Îmi pare rău că părinţii ei nu o ajută cu un control psihiatric, pentru că ea e de cămaşă de forţă. Sabin şi-a schimbat numărul de telefon de peste zece ori din cauza ei. Îi dădea cincizeci şi ceva de mesaje pe noapte, la trei dimineaţa, la patru… Suna cu număr ascuns (…). Zice că Sabin e terminat după ea, o vrea mult, dar stă cu mine pentru că e forţat de un interlop. Şi nu ştiu dac-ai observat, dar în mailuri se semnează Evelyne Ivanof. De asta- ţi spun că e bolnavă!”, a afirmat Simona, pentru Tabu.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

«S-a ales cu o viață penală ca şi ea»

„Nu intru în polemici cu prostituatele cazinourilor din Romania!!! Cred că îmi amintesc vag de numele acesta din poveştirile omului de afaceri Amiran Dzanashvili, patron de cazinou, cel despre care, în mai 2005, creatura cu pricina susţinea (n.r. Simona Pătruleasa), pe coperta revistei Story, că o va lua de nevastă, deşi el este însurat şi nu a făcut decât să o plătească pentru prestaţie. Dacă eu abia îmi amintesc numele acestei fiinţe, cred că înţeleg de ce încearcă să iasă în evidenţă prin mine. Eu nu-mi amintesc ca, în ultimul an, să mai fi vorbit de fufele ţării sau să fi scris ceva pe tema aceasta !!!
Cât despre aberaţiile unei agramate isterice şi ratate…..pot să spun că a mai aberat acum vreo trei ani, susţinând că şefii ei din Antenă nu mă mai suportă şi I mi-au dat interdicţie. În realitate, în aprilie 2009, după ce a fost ejectată de Camelia Voiculescu pe motiv că o doreşte PRO TV-ul,eu am fost zi de zi invitată la toate cele 4 posturi ale Antenei….fapt remarcat de altfel de toţi cei din lumea mondenă.
Ulterior, la Kanal D, a urmat aceeaşi isterie turbată….să nu mă vadă la postul acela, semn ca îi întunec soarele !!!
Cât despre faptul că este sterilă se ştie, urmând acelaşi tratament inutil cu Luiza Ionescu, soţia lui Vlad Ionescu, şi aceştia din urmă înfiind o fetiţă, Ana Francesca. Iar fondurile Europene pe resurse umane au fost oprite după ce au „născut” mai multe persoane datoare grav băncilor sau cămătarilor, ar trebui să dea de gând tuturor.
Cât priveşte prietenia mea cu borfaşul cu dosare penale, Sabin Ivanof este de notorietate pentru toţi cei din lumea cazinourilor şi a curvelor schimbate pe bandă rulantă. Despre această prietenie -amiciţie ştiu Ada Taslaru, Silvia Ioniţă de la Kanal D, dar şi dan Capatos care îşi amintesc desigur cum nu scăpăm nici unul de agăţătorul Ivanof. Ca fapt divers, paranoica în cauză a mai avut o tentativă de genul acesta, intentându-mi dosar penal s-a ales cu o viaţă penală ca şi ea”, a spus ziarista Eveline Badea, în replică la acuzaţiile formulate de Simona Pătruleasa..
Sursa foto: www.tabu.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI