Simona Pătruleasa, una dintre cele mai apreciate figuri din showbizul românesc, a fost recent invitată la emisiunea online „Fresh by Unica”, unde a vorbit despre parcursul său profesional, provocările din televiziune și secretul echilibrului dintre carieră și viața personală. Cu o carieră impresionantă de două decenii, vedeta continuă să inspire prin sinceritate și profesionalism.
Simona a împărtășit momente neștiute din spatele camerelor, dezvăluind întâmplări care i-au testat stăpânirea de sine la pupitrul știrilor. Un episod memorabil a fost cutremurul ce a surprins echipa în timpul unui jurnal de seară. Deși panica era resimțită în studio, Simona Pătruleasa a rămas calmă, oferind telespectatorilor informații clare și demonstrând un profesionalism desăvârșit.
„S-au întâmplat foarte multe. Da, eram la jurnalul de seară și a fost cutremur. Toată lumea a început să alerge, vedeam cum lumea circula, dar a fost șoc pentru că mi-este teamă de cutremur. Cred că cu ei nu e. Dar am continuat jurnalul și a trebuit să terminăm jurnalul”, a povestit vedeta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14„În timpul unui jurnal, mi-a căzut o bucată din tavan”
Un alt incident dificil a avut loc când o bucată din tavan s-a prăbușit în studio, cu un zgomot puternic, chiar în timpul unei transmisiuni live. Vedeta a continuat jurnalul fără ezitare, subliniind ulterior importanța controlului emoțional și a concentrării pentru un prezentator de știri.
„După care am avut în timpul unui jurnal, mi-a căzut o bucată din tavan și a făcut un zgomot puternic, de asemenea m-am speriat, dar a trebuit să continui şi să-mi văd mai departe de ceea ce aveam de făcut”, a mai mărturisit Simona Pătruleasa la „Fresh by Unica”.
Și a continuat: „Se întâmplă foarte multe lucruri și cred eu că nu doar în timpul unui jurnal, într-o televiziune. Oriunde, doar că fiind acolo, în fața telespectatorilor și fiind nevoit să fii impecabil și să nu arăți anumite emoții, anumite lucruri, trebuie să ai o tărie și o putere astfel încât să nu se vadă că te-ai speriat, că te-ai blocat”, a mai explicat vedeta.
După plecarea de la Kanal D, Simona Pătruleasa își propune să exploreze noi proiecte profesionale, fără a renunța la valorile care i-au definit cariera: seriozitatea, dedicarea și respectul pentru public.
De ce și-a dat Simona Pătruleasa demisia de la Kanal D
Simona Pătruleasa și-a dat demisia de la Kanal D, iar anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă. Motivul pentru care nu va mai apărea pe micul ecran.
„Este un moment emoţionant pentru mine, o alegere pe care am făcut-o pentru a explora şi alte oportunităţi de dezvoltare şi a mă bucura şi de mai mult timp alături de familia mea”, a spus Simona Pătruleasa.
Contactată de jurnaliștii de la Click!, prezentatoarea TV a declarat: „Poate că mi-au ajuns și mie 20 de ani de televiziune, nu?! Am luat o pauză! Avem și noi copii, vreau o vacanță prelungită. În televiziune nu ai vacanțe lungi. Nu voi mai apărea la TV o perioadă. Au trecut 20 de ani. E destul! O pauză e binevenită oricând!”