Simona Pătruleasa, vedeta ştirilor Kanal D, a intrat în direct, telefonic, la emisiunea „Draga mea prietenă” şi împărtăşit  telespectatorilor experienţele emoţionante prin care a trecut de când a devenit mămică.
„Când am văzut-o prima oara pe Ingrid nu mă puteam opri din plâns, nu mi-am putut imagina că poţi să ai asemenea emoţii, erau mai puternice decât credeam că poate să suporte un om! A fost cel mai emoţionant moment din viaţa mea”, a povestit Simona Pătruleasa despre momentul naşterii.
Vedeta a recunoscut că este excesiv de atentă cu fiica ei şi că nu o scapă nicio clipă din ochi pe micuţa Maria Ingrid Lucia, chiar dacă nu sunt motive de ingrijorare. „Dorm doar două ore pe noapte de când am venit de la spital. (…)  Sunt eu mai panicoasă şi vreau să mă asigur tot timpul că Ingrid respiră bine, că doarme bine”, a mărturisit proaspăta mămică.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News