Simona Pătruleasa mărturisește însă că are câteva reguli de la care nu se abate atunci când vine vorba de sănătate și frumusețe.
„Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru sănătate e să consumăm foarte multe fructe şi legume. Chiar şi pentru frumuseţe se pot prepara măşti naturale din fructe, care sunt mult mai bune decât produsele pe care le găsim în magazine”, a declarat știrista pentru Pro TV Magazin.
Simona le-a dat și un sfat femeilor care vor să fie tot timpul radioase.
„Nu investiți bani mulţi în creme şi alte produse, pentru că primăvara se pot face cele mai bune măşti, gomaje şi creme naturale, chiar în casă, din fructele şi legumele de sezon. Fiți optimiste şi zâmbiți!”, a spus vedeta TV.
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
La ce vârstă se pot pensiona românii din Spania și Italia. Aceasta este pensia minimă pe care o pot primi
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare