„Simona Pătruleasa, prezentatoare a Ştirilor Kanal D, a ales să se dedice unor proiecte personale. Suntem recunoscători pentru contribuţia sa în evoluţia staţiei, pentru dedicare şi pentru toate momentele speciale pe care le-a adus în fața publicului nostru. Simona Pătruleasa este una dintre cele mai iubite vedete din România, un reper de profesionalism şi eleganţă pentru milioane de oameni, dar şi pentru industria media autohtonă. A intrat în echipa Kanal D în 2009 şi fost în permanenţă alături de publicul său, prin intermediul Ştirilor Kanal D. (…) Întreaga echipă Kanal D îi doreşte mult succes în noile sale inițiative şi suntem convinși că Simona Patruleasa va continua să inspire prin tot ceea ce va realiza”, se arată în comunicatul de presă transmis de Kanal D în această dimineață.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Este un moment emoţionant pentru mine, o alegere pe care am făcut-o pentru a explora şi alte oportunităţi de dezvoltare şi a mă bucura şi de mai mult timp alături de familia mea”, a spus Simona Pătruleasa.

Contactată de jurnaliștii de la Click!, prezentatoarea TV a declarat: „Poate că mi-au ajuns și mie 20 de ani de televiziune, nu?! Am luat o pauză! Avem și noi copii, vreau o vacanță prelungită. În televiziune nu ai vacanțe lungi. Nu voi mai apărea la tv o perioadă. Au trecut 20 de ani. E destul!O pauză e binevenită oricând!”

Simona Pătruleasa, detalii despre viața alături de milionarul Sabin Ivanof

Dincolo de cariera ei de ani în televiziune, Simona Pătruleasa și-a întemeiat o familie frumoasă alături de milionarul Sabin Ivanof, care e un cunoscut om de afaceri în România. Împreună au o fiică, pe Ingrid.

„Sunt ca orice mamă, implicată în viața copilului său. Încerc să mențin un echilibru. Uneori sunt prea exigentă, alteori prea bună. Dar sunt întotdeauna alături de Ingrid când are nevoie de mine și am întotdeauna timp pentru ea.

Abia acum când sunt părinte îmi dau seama că părinții mei aveau dreptate de multe ori când se supărau pe noi, pe mine și fratele meu. Eu mă bucur că mama a fost mai strictă cu noi. Ne-a ținut cu picioarele pe pământ, mai ales în privința educației și valorilor care ne definesc ca oameni”, a declarat despre rolul ei de mamă Simona Pătruleasa, care s-a bazat întotdeauna pe soțul ei în creșterea și educarea fetiței.

„Mi-am dorit foarte mult să devin mamă și în momentul în care a venit Ingrid pe lume, am fost foarte fericită. În plus l-am avut mereu alături pe Sabin, pentru că este foarte important că mama să primească la rândul său suport emoțional. Nu am avut depresie postnatală, m-am și întors foarte repede la muncă și asta m-a ajutat, de asemenea”, a mai zis ea pentru Unica.

Deși apare aproape zilnic pe micul ecran, Simona Pătruleasa își face timp și se ocupă și de casa în care locuiesc. „Când nu mă aflu la pupitrul Știrilor Kanal D, sunt ca orice altă femeie care are familie. Fac piața, pun rufe la spălat, fac și curat, organizez dulapuri, pun becuri”, s-a lăudat ea.

Urmărește-ne pe Google News