În octombrie 2019, Mihai Constantinescu s-a stins din viață. Artistul a fost înmormântat la Cimitirul Ghenea din București. Simona Secrier merge des acolo, are mare grijă de mormântul lui. „Merg foarte des la mormântul lui, acolo mă reculeg, mă duc de 3-4 ori pe săptămână. Mereu mă întreba: ”Ai să vii să-mi aduci o floare?”.

Îi duc mereu flori, am grijă să fie udate, schimbate, frumoase. Eu am grijă de acel loc, nu este departe de casa mea, ajung destul de repede cu mașina. Ce este sau a fost pentru Mihai nu mi s-a părut ceva greu sau dificil”, a spus Simona Secrier.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Ea nu a reușit să treacă peste moartea lui Mihai Constantinescu, vrea să îi țină memoria vie, așa că se gândește chiar să organizeze un spectacol. „Ca să organizez un festival cu numele lui este foarte greu, n-am tot timpul liber, eu și lucrez. M-am tot gândit însă să organizăm un spectacol în memoria lui. Trebuie să mă pun de acord cu oamenii, trebuie să vorbesc cu ei, sunt niște costuri, toți își doresc.

A fost perioada asta mai grea, cu pandemia, am stat deoparte. Sper să reintru în contact cu oamenii. Iar drepturile de autor se dau în funcție de cât de mult ești difuzat de radiouri, de tv, atât primești. Nu e o sumă mare sau mică, este la fel cum era când Mihai era în viață. Îl aud difuzat des. E un lucru bun că este difuzat, înseamnă că lumea nu l-a uitat. Nu mă gândesc la partea materială, așa cum nici el nu se gândea”, a mai spus ea.

Întrebată dacă și-a refăcut viața la aproape trei ani de la moartea lui Mihai Constantinescu, Simona Secrier a spus că e singură, că e implicată într-o relație, dar și că nu își dorește copii.

„Este greu să îl înlocuiești pe Mihai cu altcineva. În sufletul, inima și în mintea mea este doar el. Mă simt bine așa, nu mă gândesc la o prietenie de genul acesta. Nu vreau să-mi împart suferința cu altcineva, este doar a mea. Nu m-am gândit să înfiez un copil, mâine-poimâine fac 50 de ani, nici nu știu dacă aș putea înfia la vârsta aceasta, dar am nepoți și mă bucur de ei”, a mai declarat ea pentru ego.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News