Cu toate că era presat de timp, Adrian Haiduc a hotărât să le aplice manechinelor un tratament special. Cristina Roman, Simona Traşcă şi Sânziana Buruiană, trei dintre vedetele prezentării de bijuterii cu insecte din Clubul Princess din Bucureşti, s-au plimbat cu limuzina alături de designer, pentru a pregăti show-ul.
„E adevărat că mă grăbeam, dar am zis că dacă tot am venit puţin prin ţară să fac totul cum trebuie sau cât mai spectaculos. Şi cum Cristina, Simona şi Sânziana nu pot călători decât la VIP, le-am adus o maşină de la Limuzine VIP. Acum, sincer o spun, trebuia să probăm şi colierele, aşa că am profitat de ocazie şi am făcut şi asta exact în maşină, pentru că trebuia să câştig timp. Mărturisesc, totuşi, că m-am abţinut de la şampanie, pentru că eram în timpul serviciului, ca sa spun aşa”, ne-a mărturisit, amuzat, designerul Adrian Haiduc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News