Surprizele s-au ținut lanț în ediția Survivor All Stars difuzată joi seara, 4 aprilie. Înainte de consiliul tribal, Daniel Pavel i-a anunțat pe telespectatori că va avea loc o revenire spectaculoasă. El a precizat că un nume cu încărcătură emoțională se va întoarce în competiție. Ei bine, acesta a fost Andrei Ciobanu.
Andrei Ciobanu și Ana Pal au concurat în duelul eliminatoriu și fiecare a luptat din greu pentru a rămâne la Survivor All Stars. Bărbatul a pierdut în fața colegei sale, motiv pentru care trebuia să părăsească Republica Dominicană.
„Mă bucur și mă simt onorat. A fost cea mai tare experiență ever din viața mea. Știu că m-am dedicat, mi-am pus sufletul, mi-am pus inima. Nu m-am menajat, am fost tot eu. Au trecut și anii peste mine. Poate nu am fost perfect, am fost impulsiv, dar am fost eu”, a spus Andrei Ciobanu într-o discuție sinceră cu Daniel Pavel, după ce a pierdut duelul cu Ana Pal. Ce a urmat l-a șocat cu adevărat pe concurent.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5„Andrei, în spate se află o barcă. Vreau să îți luminez drumul către această barcă. Ea te va duce undeva. Drumul către acea barcă îți este luminat de această torță reaprinsă.
Drumul îți este deschis, iar barca nu te va duce la aeroport, Andrei Ciobanu. Te va duce în camp-ul tribului advers, adică în tribul tău de origine. Te întorci în Survivor, Andrei Ciobanu.”, a spus Domnul Dan.
Andrei Ciobanu a izbucnit în lacrimi de fericire și emoție că a mai primit o nouă șansă. „Wow”, a fost singurul cuvânt pe care a putut să îl spună concurentul Survivor.
„Este șansa supremă, o meriți și te vei întoarce în Survivor All Stars. Le-am spus celor de acasă că se va întâmpla asta înainte de consiliu. Nu știam cine, dar cel care urma să piardă, urma să primească această torță. Este vorba, evident, de a câștiga o nouă șansă.”, a mai spus Daniel Pavel.
Războinicii au fost surprinși când s-au trezit cu Ciobanu în camp-ul lor, în miez de noapte. Concurenții nu au înțeles ce se întâmplă și ce caută Andrei pe insula lor.